INTERVIU

Soția lui Benone Sinulescu rupe tăcerea. Cine a fost cel mai bun prieten al artistului și ce relație a avut cu Ion Dolănescu. EXCLUSIV

Alexandru Catalan 26.11.2021, 18:09
Soția lui Benone Sinulescu rupe tăcerea. Cine a fost cel mai bun prieten al artistului și ce relație a avut cu Ion Dolănescu. EXCLUSIV

Benone Sinulescu şi Ion Dolănescu n-au fost nici prieteni, nici duşmani. Soţia celui dintâi, Elena Sinulescu, a povestit pentru impact.ro, momente comune din viaţa celor doi mari artişti, dar uitate de marele public. Aceasta ne-a mai dezvăluit că cel mai bun prieten al regretatului artist a fost Gheorghe Zamfir, căruia din primul salariu el i-a dăruit o pălărie.

Cine a fost cel mai bun prieten al lui Benone Sinulescu. Soția artistului face dezvăluiri

Între Benone Sinulescu şi Ion Dolănescu nu a existat nici prietenie, nici duşmănie. Cei doi nu au făcut parte din aceeaşi generaţie de vedete, Benone Sinulescu fiind cu şapte ani mai bătrân şi trăind până la 84 de ani, în timp ce Ion Dolănescu a trăit doar 65 de ani. Elena Sinulescu, soţia lui Benone Sinulescu preţ de patru decenii, susţine că cei doi mari solişti de muzică populară se respectau reciproc. Şi cam atât!

L-a ajutat cu bani pe Dolănescu

Benone Sinulescu şi Ion Dolănescu n-au fost nici prieteni, nici duşmani. Îmi amintesc că Benone mi-a  povestit într-o zi că Ion Dolănescu a venit să cânte la ansamblul Ciocârlia într-o perioadă în care era militar. Cred că aşa s-au şi cunoscut. Dolănescu îl ruga să-i asculte melodiile şi se adresa respectuos, dată fiind şi diferenţa de vârstă. Iar Benone l-a ajutat atunci şi cu nişte bani, fiindcă numai soldat şi student să nu fii, fiindcă toată lumea ştie că stai prost cu banii. Şi Benone a fost toată viaţa sa generos!, a povestit Elena Sinulescu pentru impact.ro.

Ce spune soția lui Benone Sinulescu despre cel mai bun prieten al artistului
Maestrul Ion Dolănescu

Ce spune despre cearta celor doi

Ea a trecut în revistă cel puţin două momente aparte din viaţa celor doi mari artişti:

Au existat şi zile mai bune, şi zile mai rele între cei doi. Nu mai ştiu când şi de ce s-au certat. Mi-l amintesc doar pe Benone nervos pe colegul său şi cred că au existat şi ceva declaraţii, ceva răutăţi la adresa lui sau ale lui Ion Dolănescu la adresa soţului meu, parcă prin revista Săptămâna, dar nu mai sunt sigură. Însă cred că a fost singura dată când s-a întâmplat aşa ceva. Fiindcă se şi respectau! Pe de altă parte, la un moment dat, Dolănescu a avut nişte probleme cu o casă pe care voia s-o cumpere. Şi ştiu că Benone a sărit în ajutorul său, dar nu am cunoştinţă despre alte amănunte!.

Gheorghe Zamfir, cel mai bun prieten al lui Benone

Potrivit declaraţiilor Elenei Sinulescu, cel mai bun prieten al regretatului ei soţ a fost un alt mare artist la României, Gheorghe Zamfir.

Cel mai bun prieten al soţului meu a fost Gheorghe Zamfir. I-a legat, cel puţin din ce cunosc de la Benone, o prietenie adevărată, de suflet. Benone mi-a povestit cândva că-l admira aşa de mult pe Zamfir, încât a ţinut morţiş să-i dăruiască acestuia,  din primul său salariu, o pălărie. Zamfir a primit cu bucurie cadoul, dar mai boem din fire a pierdut-o repede. Ce a făcut Beni al meu? I-a cumpărat una la fel, rugându-l ca de data asta să fie ceva mai atent cu biata pălărie. Voia să aibă neapărat ceva de la el, ceva material, a adăugat Elena Sinulescu.

Ce spune soția lui Benone Sinulescu despre cel mai bun prieten al artistului
Benone Sinulescu și soția sa, Elena

Cum l-a salvat pe Gheorghe Zamfir de arest

Ea şi-a reamintit şi un episod mai tensionat din prietenia celor doi, produs în vremea în care Zamfir fugise din ţară, dar vroia neapărat să se întoarcă.

Benone a aflat că Gheorghe Zamfir urma să aterizeze la Otopeni, dar şi că acolo îl aşteptau cei de la Miliţie, ca să-l salte. Aşa că s-a dus şi a apelat repede la ajutorul lui Ştefan Andrei, un alt cunoscut de-al său. Ei bine, Ştefan Andrei a reuşit nu doar să evite vreun incident, dar pe aeroport i-a strecurat în buzunar şi un paşaport românesc, fără să-i spună niciun alt cuvânt!, a rememorat Elena Sinulescu cele întâmplate într-o perioadă ce astăzi poate părea desprinsă dintr-un film artistic.

Benone Sinulescu s-a stins din viaţă zilele trecute, la vârsta de 84 de ani, pe când Ion Dolănescu ne-a părăsit prematur, în 2009, când avea doar 65 de ani.

Urmăriți Impact.ro și pe