Irena Boclincă, actrița din Republica Moldova care a reușit în ultimii ani să intre atât de bine în pielea fostului premier al României, Viorica Vasilica Dăncilă, spune că simte că a venit timpul să-și ia „la revedere” de la acest „rol” din cariera sa profesională. Ea crede că de cele mai multe ori viața unor asemenea „personaje politice” e aproape la fel de scurtă ca și perioada în care acestea se impun atenției generale.
„După mine, acest rol nu mai este de actualitate. Trebuie să încerc să depășeșc momentul. Și asta din mai multe motive. Odată că personal consider că am cam epuizat subiectul. În al doilea rând, actualitatea sa. Nu toate personajele politice spun ceva pe durată lungă. De fapt, sunt puține cele care rămân cunoscute pe o perioadă mai lungă de timp”, afirmă Irena Boclincă pentru impact.ro.
În opinia actriței de 41 de ani de peste Prut, rolul pe care l-a jucat în ultimii trei ani a fost făcut bine, de vreme ce oamenii au regăsit originalul în personajul creat de ea.
„Totul a început cu o joacă. Trebuia să particip la o ediție a emisiunii iUmor, de la Antena 1, cu un scheci. Pe care deja îl și alesesem, ca să zic așa. Iar cineva mi-a aruncat provocarea asta: ‘Ce-ar fi să-l imiți pe premier?’, a sunat întrebarea căreia am decis să-i dau un răspuns pozitiv. Și așa a început totul!”, a rememorat ea pe repede înainte începutul „colaborării” sale cu personajul celei ce a condus principalul partid politic al țării pentru o anumită vreme.
Ea a deconspirat pentru impact.ro faptul că la un moment drumurile ei și ale Vioricăi Dăncilă urmau să se încrucișeze:
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Nu-mi amintesc bine dacă lucrurile urmau să petreacă sau nu spre finalul anului 2019. Cred că eram în campanie electorală pentru funcția supremă în stat când am fost întrebată dacă aș fi de acord să stau față-n față cu Viorica Dăncilă. Eu am spus ‘Da, de ce nu?’. Numai că lucrurile nu au mers în direcția asta. Pe parcurs ceva s-a schimbat în agenda doamnei Dăncilă și totul s-a anulat. Nu m-am întâlnit niciodată cu ea și nici nu am discutat vreodată, măcar la telefon”.
Ea adaugă că are într-un fel convingerea că a interpretat bine rolul și dintr-un motiv aparte. Părinții săi, rămași în Moldova de dincolo de Prut, îi urmăresc cum pot cariera. Iar atunci când ceva li se pare că nu merge cum trebuie, nu ezită să o dojenească.
„Nu a fost cazul cu acest personaj. Mama nu mi-a zis nimic niciodată, pe tema asta! Și cred că știe cine e Viorica Dăncilă, chiar dacă, la noi, în Moldova nu avem multe televiziuni românești ale căror programe se retransmit”, a adăugat ea cu ceva urme de regret în voce.
Însă lumea nu a recunoscut-o niciodată, din postura de „Viorica Dăncilă”:
„Asta se întâmplă doar dacă deschid gura. Atunci da, dacă o imit, lumea se prinde și intră în joc. Fizic nu semănăm însă!”.
Irena Boclincă se află în România din 2015, anul în care sosea la Iași pentru un master în artele spectacolului. Doi ani mai târziu se stabilea deja la București, oraș care i-a devenit o a doua casă foarte repede. Colaborează când și când cu Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, dar spune că principalul obstacol vine din lipsa unor textieri de valoare.
„Poate că există textieri buni, dar eu nu m-am intersectat încă cu ei. Pentru un rol bun trebuie neapărat să ai parte de un text bun. Care să-ți placă și ție, și celui care te asistă. Altfel, nu merge! În plus, am și eu defectele mele, recunosc! Ca să apari pe sticlă trebuie să aduci și un pic de rating, acolo. Să te dezbraci, să faci ceva! Or, eu nu mă dezbrac!”, a conchis ea.