Sortimentele de crenvurști care au fost retrase de la vânzare din supermarketuri. Fusese detectată o bacterie periculoasă

Stan Filon 26.09.2022, 08:09
Sortimentele de crenvurști care au fost retrase de la vânzare din supermarketuri. Fusese detectată o bacterie periculoasă

Mai multe sortimente de crenvurști au fost retrase din toate magazinele din țară, după ce s-a constatat că alimentele respective erau un adevărat pericol pentru consumatori. Cel care a descoperit bacteria cu care erau infestați crenvurștii a fost chiar producătorul, care a solicitat o rechemare voluntară a produselor sale. Acestea sunt însă unele populare și mulți consumatori din România le au deja acasă.

Sortimentele de crenvurști care au fost retrase de la vânzare din supermarketuri

Recent, toate magazinele din țară au primit o notificare prin care se solicita retragerea de la vânzare a tuturor sortimentelor de cremvurști produse de Wudy. Alimentele conțineau bacteriei Listeria Monocytogenes, iar producătorul a recurs la o retragere voluntară a produselor sale de pe piață.

Furnizorul Nordic Import Export a recurs la rechemarea voluntară a mai multor tipuri de crenvurşti Wudy vândute în România, potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Este vorba de crenvurşti Wudy clasic, la diferite gramaje, crenvurşti din pui şi curcan, crenvurşti premium cu brânză/clasic, crenvurşti grill, crenvurşti hot dog Pavo.

Sortimentele de crenvursti care au fost retrase de la vanzare din supermarketuri
Sortimentele de crenvursti care au fost retrase de la vanzare din supermarketuri

Ce faceți cu crenvurștii deja cumpărați

„Această decizie a fost luată ca urmare a detectării Listeria Monocytogenes, ca măsură de precauţie, retrăgându-se în mod voluntar toate loturile de crenvurşti Wudy din toate punctele de vânzare din România pentru loturile şi sortimentele menţionate (…)”, au arătat reprezentanţii firmei.

Românii care au cumpărat unul dintre produsele amintite mai sus sunt rugaţi să nu le consume, ci să le returneze la Serviciul clienţi din magazinul de la care l-au achiziţionat, pentru a primi contravaloarea acestora. Se mai menționează faptul că nu este nevoie de bonul fiscal.

Listeria monocytogenes, o bacterie foarte periculoasă

Listeria monocytogenes este o bacterie Gram-pozitiva, care cauzeaza listerioza. Este unul dintre agenții patogeni ai virusului alimentar  cel mai virulent, cu 20-30% dintre infecțiile cu listerioza alimentară. Listeria monocytogenes poate infecta creierul, membranele măduvei spinării și/sau fluxul sanguin al gazdei.

Infecția cu Listeria monocytogenes poate duce la simptome gastrointestinale la 9 – 48 ore de la ingestia alimentelor infestate și la manifestări asemănătoare cu gripa după aproximativ 2 – 4 săptămâni.

Complicațiile listeriozei sunt reprezentate de: septicemie, endocardită sau meningoencefalita. Listerioza poate afecta orice organ, pe cale limfatică sau hematogena.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...