Sorin Grindeanu acuză șantaj din partea firmelor care câștigă contractele de achiziții publice

Gabriela del Pupo 21.01.2022, 16:55
Sorin Grindeanu acuză șantaj din partea firmelor care câștigă contractele de achiziții publice

Sorin Grindeanu acuză șantaj odată ce o firmă câștigă un contract de achiziții publice. Acesta spune că firmele profită pentru a întârzia execuția lucrărilor profitând de legislația la nivel european pe care și România trebuie să o respecte.

„Ce înseamnă acest santaj?”

Nu o dată statul a fost nevoit să plătească despăgubiri firmelor care nu și-au onorat contracte câștigate prin care își asumau execuția unor lucrări într-un termen dat. Sorin Grindeanu spune că aceste abuzuri trebuie reglementate la nivel legislativ pentru a evita pe viitor situația în care firmele profită de faptul că reluarea licitației presupune o întârziere a lucrării.

Ce înseamnă acest șantaj? De exemplu, centura de sud din Timișoara. În acest moment, centura e în stadiu de 40 şi ceva, sub 50 la sută, de realizare. După contractul cu noi trebuia să termine în martie, au depus prelungiri până în decembrie. Unii constructori se gândesc că un decident nu ajunge în situația să rezilieze un contract pentru că durează reluarea procedurilor pentru implementarea proiectului. Dacă acum ne-am apuca să reziliem contractul pe centura sud, lucrările se vor opri, mai durează un an, un an şi ceva să avem câștigător. Unii constructori ştiu acest lucru. Există un soi de șantaj. Mi-aș dori ca prin cadru legislativ să găsim răspunsuri legale, să eliminăm acest soi de şantaj şi se lucrează la acest lucru, în acord cu reglementările europene”, a declarat Grindeanu la Timișoara.

Ninsoare in Romania, la inceputul lunii iunie. Drumarii curata drumul blocat de zapada4

Fără utilaje folosite pentru mai multe licitații

Ministrul Transporturilor a spus că nu doar firmele care trebuie să execute lucrări sunt vizate ci și cele care câștigă licitații pentru prestare de servicii. Acestea ar trebui să își înscrie utilajele într-un registru unic pentru a evita situația în care aceeași firmă participă la mai multe licitații prin care se va angaja că va presta cu aceleași utilaje o serie de servicii în același timp.

„Registrul unic al utilajelor e pus în transparentă publică pe site-ul Ministerului Transporturilor. Sunt unii care câştigă licitaţii de exemplu, la Primăria Timișoara și cu aceleași utilaje merg și la Consiliul Județean Timiș, câștigând licitații în ambele părți”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Declarațiile au fost făcute în contextul unei vizite pentru verificarea stadiului lucrărilor al centurii Sud Timișoara.

Urmăriți Impact.ro și pe