Soluţia pentru nunţi cu sute de persoane. Cum se va putea merge la eveniment

Stan Filon 28.04.2021, 10:36
Soluţia pentru nunţi cu sute de persoane. Cum se va putea merge la eveniment

Organizatorii de evenimente caută soluţii pentru nunţi cu sute de persoane! Acest domeniu de activitate a fost greu încercat de pandemia de coronavirus, deoarece nunțile au fost interzise de ceva timp, iar sute de mii de tineri însurăței au fost nevoiți să-și tot amâne nunțile programate.

Se caută soluţia pentru nunţi cu sute de persoane

Patronii din domeniul de evenimente caută solușii de subzistență. Aceștia au gândit un plan pentru ca nunțile să poată fi reluate în siguranță, chiar și cu sute de participanți. Cum pot fi organizate concerte experimentale cu mii de persoane, aceștia vor să facă și nunți experimentale. Organizatorii spun că participarea la evenimentele mari s-ar putea face pe baza adeverinței de vaccinare sau în urma efectuării unui test rapid. Miercuri, cuplurile care vor să facă marele pas și-au strigat nemulțumirile în stradă și au protestat în fața Guvernului.

Pandemia a dat peste cap planurile a peste 128.000 de cupluri care voiau să-și unească destinele, dar care nu au mai putut din cauza temutului virus. Una dintre protestatare a fost Lorena, o tânără care de-abia așteaptă s se vadă mireasă. Visul său însă a tot fost spulberat în ultimii aproape doi ani de zile. Disperată să îmbrace rochia albă de mireasă, aceasta a ieșit în fața Guvernului să-și strige nemulțumirile.

Se cauta solutia pentru nunti cu sute de persoane
Se cauta solutia pentru nunti cu sute de persoane. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

”Să facem măcar cu 30 la sută din capacitate”

”Nu avem niciun răspuns din partea autorităților, predictibilitate nu avem. La noi în județ sala cea mai mare are 500 de locuri, să facem măcar cu 30 la sută din capacitate sau 50 la sută sau să se testeze invitații, să știm ceva concret”, a declarat Lorena pentru Digi 24.

Dora este și ea o viitoare mireasă disperată. ”Nimeni nu se așteaptă ca lucrurile să revină la normal. Nunțile sunt interzise, e singurul domeniu care a rămas interzis, chiar dacă pentru toate celelalte s-au găsit soluții de redeschidere”, se plânge Dora.

Despre cum se descurcă organizatporii de evenimente în aceste vremuri a vorbit chiar unul dintre patroni. ”Prima schimbare pe care am făcut a fost modificarea contractelor, astfel încât amândouă părțile să fie OK în cazul unei situații de urgență sau a unor reguli foarte stricte. Prima variantă oferită mirilor noștri, având în vedere că avem la dispoziție un spațiu exterior extins, este de a organiza evenimentul în aer liber și pentru asta folosim anumite pavilioane deschise. Asta am făcut anul trecut, avem de gând să facem și anul acesta. Ceea ce ne supără cel mai tare pe noi, cât și pe clienții noștri este impredictibilitatea de a organiza un eveniment peste două, patru, șase luni sau un an de acum încolo. Nu-și pot invita oamenii la eveniment, nu-și pot face bugete, nu se pot baza pe absolut nimic în momentul de față”, spune Bogdan Buturuga, organizator de evenimente.

Petreceri doar cu persoane vaccinate

”Vaccinarea, practic, ar fi soluția. Ne gândim, având în vedere o parte a populației s-a vaccinat și urmează etapa a treia, pentru publicul larg, să avem această opțiune, la alegerea clientului, de a-și organiza evenimentul în anumite condiții: ori o parte sau dacă s-ar putea, majoritatea, să fie vaccinați și să participe la acel eveniment, sau dacă nu, să folosim instrumentele pe care le avem la dispoziție astăzi, respectiv testele rapide, eficiente”, arată Carmen Polcovnicu, un alt organizator de evenimente afectat grav de pandemie.

În ajutorul mirilor vin specialiștii din Berlin și Amsterdam, care spun că nunțile pot fi organizate în siguranță, dacă sunt respectate câteva măsuri. Iar la sfârșitul evenimentului, se pot trage concluziile: câți invitați s-au infectat. Aceștia propun ca la intrarea în sala de eveniment să se prezinte un test PCR sau să se facă chiar teste rapide la intrare. O altă variantă ar fi ca la nuntă să fie invitați doar petrecăreții care s-au vaccinat sau care pot demonstra că au trecut deja prin boală.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI