Slovan Bratislava – Apoel Nicosia, meci contând pentru prima manşă a turului al treilea preliminar din Liga Campionilor, este programat, miercuri, 7 august, de la ora 21:30, pe Narodny Futbalovy Stadion.
Slovan Bratislava şi Apoel Nicosia, campioanele din Slovacia şi, respectiv, Cipru, se întâlnesc într-una dintre cele mai interesante „duble” ale turului al treilea preliminar din Champions League (manşa a doua este programată, marţi, 13 august, de la ora 20:00, pe Stadio GSP).
Slovan Bratislava a început sezonul din Liga Campionilor în primul tur preliminar, în care a trecut de Struga, campioana din Macedonia de Nord, 4-2 (a) şi 2-1(d), pentru ca în turul al doilea preliminar să o elimine pe Celje, campioana din Slovenia, 1-1 (d) şi 5-0 (a).
Echipa antrenată din 2021 de Vladimir Weiss a terminat pe locul 1 în ediţia trecută a play-off-ului din 1.liga (campionatul din Slovacia), cu 75 de puncte, cu 15 mai multe decât a doua clasată, Dunajska Streda.
În actuala ediţie de campionat, Slovan Bratislava este lideră după două etape, cu tot atâtea victorii, fiind singura echipă cu punctaj maxim!
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]De menţionat că, în ultimele trei sezoane europene, Slovan Bratislava a ajuns de fiecare dată în faza grupelor din Conference League, iar de două ori s-a calificat şi în primăvara europeană.
Apoel Nicosia, a debutat direct în turul al doilea preliminar din Champions League, în care a trecut de Petrocub Hînceşti, campioana din Moldova, 0-0 (d) şi 1-0 (a).
Echipa antrenată din această vară de David Gallego s-a clasat pe primul loc în ediţia precedentă a play-off-ului din A Categorias (campionatul din Cipru), cu 73 de puncte, tot atâtea câte a avut şi a doua clasată, AEK Larnaca (titlul s-a decis la criteriul meciurilor directe); noul sezon intern începe pe 17 august.
Atenţie, în ultimele două decenii Apoel Nicosia a lipsit doar o singură dată din competițiile europene, în sezonul 2021-2022 (cele mai multe partide le-a disputat în Liga Campionilor – 94, dar cele mai multe victorii le-a obţinut în Liga Europa – 30).
Echipa care se va califica dintre Slovan Bratislava – Apoel Nicosia va juca în play-off cu învingătoarea din „dubla” Midtjylland – Ferencvaros, iar echipa eliminată va continua în play-off-ul din Europa League, unde va întâlni învingătoarea din „dubla” Santa Coloma – FK Riga.
Cele două echipe s-au mai confruntat în ediţia 2011-2012 din Champions League, tot în turul al treilea preliminar, când au remizat în tur, în Cipru, scor 0-0, pentru ca, în retur, Apoel Nicosia să se impună în faţa lui Slovan Bratislava, în Slovacia, scor 2-0.
Superbet oferă cota 1,30 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Slovan Bratislava – Apoel Nicosia.
Articol susținut de: Superbet