Situaţie fără precedent. Simona Halep are interzis la reţelele de socializare din cauza unei poze. Cum explică totul oficialii Australian Open

Stan Filon 20.01.2021, 15:41
Situaţie fără precedent. Simona Halep are interzis la reţelele de socializare din cauza unei poze. Cum explică totul oficialii Australian Open

Australian Open se transformă ușor într-un turneu al restricțiilor! După ce au fost plasați carantină, sportivii se trezesc zilnic cu noi și noi restricții! Șase vedete ale tenisului mondial, printre care și Simona Halep, au acum interzis să mai postaze fotografii pe rețelele de socializare!

Simona Halep nu mai are voie să posteze fotografii pe rețelele de socializare

Organizatorii Australian Open i-au izolat pe cei șase sportivi de top într-un hotel din Adelaide, pe când pe restul i-au plasat în carantină la Melbourne. Condiții în care au fost cazați cei șase sunt departe de condițiile în care sunt nevoiți să locuiască ceilalți participanți la turneul de tenis.

Cei 72 de sportivi plasați în carantină la Melbourne sunt tare nemulțumiți, deoarece condițiile sunt greu de suportat, mai ales că sunt închiși în camere deoarece în avioanele cu care au sosit ei în Australia au fost depistate cazuri de coronavirus.

Organizatorii au reușit să-i stârnească pe sportivi unii împotriva celorlalți

Acum, vedetele turneului au fost rugate să nu mai posteze fotografii în care să se vadă luxul în care sunt cazați, pentru a nu mai pune paie pe foc și pentru a-i supăra i mai mult pe sportivii carantinați la Melbourne.

Vedetele care nu mai au voie să se pozeze sunt următorii: Novak Djokovici (1 ATP), Rafael Nadal (2 ATP) şi Dominic Thiem (3 ATP) la băieţi, plus Simona Halep (2 WTA), Naomi Osaka (3 WTA) şi Serena Williams (11 WTA) la fete.

Potrivit jurnalistului italian, Luca Fiorino, o postare făcută de Naomi Osaka pe Twitter a fost ultima picătură care a umplut paharul pentru grupul jucătorilor aflaţi la Melbourne. În fotografia încărcată de Osaka se vede cum japoneza se bucură pe teren, alături de alţi patru oameni din stafful ei, pe când cei 72 de sportivi sunt practic închiși în camere, unde sunt nevoiți să se și antreneze.

”Jucătorii izolaţi la Melbourne au fost, pur şi simplu, revoltaţi, când au văzut poza postată de Osaka. Au turbat de nervi!“, a scris Fiorino pe Twitter.

Noua restricție impusă celor din Adelaide a fost dezvăluită de un alt jurnalist. Americanul Jon Wertheim a scris pe Twitter: ”Jucătorilor privilegiaţi, aflaţi la Adelaide, li s-a spus să nu mai posteze nimic pe reţelele de socializare, pentru a nu inflama şi mai mult spiritele“.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...