EXCLUSIV

Sindicatele din industria siderurgică/metalurgică au ieșit în stradă. ALRO: „Începând cu luna martie, noi ne vom închide totalmente activitatea”

Gabriela del Pupo 09.09.2022, 16:37
Sindicatele din industria siderurgică/metalurgică au ieșit în stradă. ALRO: „Începând cu luna martie, noi ne vom închide totalmente activitatea”

Sindicaliștii din metalurgie și siderurgie se confruntă cu probleme majore în ceea ce privește disponibilizarea, dar și evitarea situației în care aceste companii, deținute majoritar de stat, ar putea chiar să intre în faliment. Protestul a fost organziat de Federaţia Sindicală a Siderurgiștilor Metarom și sindicatele din cadrul ALRO S.A – Sindicatul Liber Aluministul, Sindicatul Liber Alro, Sindicatul Prelucrarea Aluminiului, Sindicatul Alro Product, Sindicatul Alum Tulcea și U.S.T Cartel Alfa Filiala Olt. Sindicaliștii spun că în unele cazuri producția a fost redusă cu 70%.

„Ne-au spus că lucrează, că dreg, chestiuni de genul acesta, care niciodată nu mi-au inspirat încredere”

Producția ALRO a fost redusă cu 70%, iar 700 de angajați sunt în șomaj si șomaj tehnic, urmând ca până la sfârșitul anului încă 1500 de oameni să părăsească întreprinderea. La Alum Tulcea, societatea al cărei acționar majoritar este ALRO S.A, activitatea este oprită și peste 570 de oameni sunt în șomaj. Impact.ro a stat de vorbă cu reprezentantul Sindicatului ALRO, Constantin Popescu, iar acesta spune că deocamdată protestul a generat doar promisiuni din partea Ministerului Energiei.

„A venit un ministru Secretar de Stat, ne-au spus că lucrează, că dreg, chestiuni de genul acesta, care niciodată nu mi-au inspirat încredere, nu a fost nici de rea credință. Eu voi fi cu ochii pe ei pentru că începând cu luna martie noi ne vom închide totalmente activitatea, și la Tulcea. În cazul în care nu se vor ține de cuvânt nici noi nu vom sta cu mâinile încrucișate și vom face tot ce ne stă în putință ca niște oameni din Guvern să plece”, spune liderul sindical.

„Statul spune că noi suntem companii și el este doar acționar. Există și dreptul acționarului majoritar, ori acela este statul”

Constantin Popescu spune că alocările bugetare de anul acesta la Ministerul Energiei au fost extrem de mici și nu sunt suficiente pentru a susține ramurile industriilor care depind de acești bani, fie pentru investiții, fie pentru funcționare la parametri normali.

„Statul spune că noi suntem companii și el este doar acționar. Orice decizie într-o companie mare așa se ia, există și dreptul acționarului majoritar, ori acela este statul. Ei se ascund după deget. Trebuie să fim solidari cu cei din Uniunea Europeană, dar 400 de euro ai mei nu sunt 2800 ai celui din Germania, 2000 ai celui din Franța. În afară de acest lucru, întrepriderile din afară, ale lor, primesc ajutoare importante de stat ca să poată să treacă prin perioada asta critică în care ne aflăm.

Noi avem în plan să facem o capacitate de producție de 465 de megawați, adică mai mult decât consumăm noi, să dăm și altora care vor să producă și vor să consume, dar problema este că nu avem, din cauza relațiior cu Rusia, certitudinea că vom obține gaze.

Să facem o investiție de un miliard de dolari și să facem fotografie doar, nu e bună de nimic”, mai spune reprezentantul ALRO.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Domnul Virgil Popescu să explice națiunii române care sunt motivele care au generat scumpirea prețurilor”

Lucrătorii din industria metalurgică spun că nu s-a investit pentru ca aceste companii deținute majoritar de statul român să fie prolifice, să existe investiții și pentru ca prețurile la gaz și energie să fie compensate pentru a se asigura continuarea activității.

„Solicităm Primului Ministru domnul Nicolae Ciucă , Ministrului Energiei domnul Virgil Popescu să explice națiunii române care sunt motivele care au generat scumpirea prețurilor la energie electrică și gaze naturale (ce a stat la baza majorării acestora).

Dorim revenirea prețurilor la energie electrică și gaze naturale atât pentru industrie cât și pentru populația din România, la prețurile existente înaintea acestei majorări pe care o considerăm nejustificată”, spun sindicaliștii într-un comunicat. Sindicaliștii mai spun că s-au săturat de facturi exorbitante la energia electrică și gazele naturale, „emise fără nici o acoperire sau justificare, decât aceea de a îmbogăți o gașcă de oameni a căror lăcomie depășește orice imaginație”.

„În schimb, ne oferiți salarii mici și prețuri nesimțite la alimente. Stop jafului și opriți mafia din energie și gaze naturale. Oamenii voștri zâmbesc și se dau în spectacole meschine pe posturile de televiziune recomandându-ne nouă, poporului român, să stingem lumina, să oprim gazele, să mâncăm mai puțin, să stăm în frig și fără lumină”, se arată în comunicatul transmis de sindicaliști.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriela del Pupo
Pentru Gabriela del Pupo presa nu a fost prima alegere. Absolventă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, a lucrat mai bine de 10 ani în domeniul artelor spectacolului. Pasiunea pentru știri...