Simona Halep surprinde pe toată lumea. Ce decizie a luat numărul 3 WTA

Gabriel Peneș 08.06.2021, 16:31

Simona Halep surprinde pe toată lumea. Numărul 3 WTA se află în perioada de recuperare după accidentarea suferită în turneul de la Roma. Atunci, într-un moment în care domina meciul cu Angelique Kerber, 6-1, 3-3, Halep a simțit o durere puternică la gamba piciorului stâng. A fost nevoită să abandoneze, apoi investigațiile medicale au scos la iveală o dublă ruptură musculară. Din această cauză, jucătoarea din Constanța nu a putut să ia parte la turneul ei preferat, cel de la Roland Garros.

Simona Halep surprinde pe toată lumea

Că are determinare și curaj, nu mai e nicio îndoială. Simona Halep surprinde pe toată lumea. Numărul 3 mondial trece printr-o perioadă dificilă, din cauza accidentării la gambă suferite la Roma. Aceasta a făcut-o să nu poată lua startul la turneul ei favorit, cel de pe zgura de la Roland Garros, unde a cucerit trofeul în 2018. Mai mult, Simo a aflat că are chiar o dublă ruptură musculară, iar predicțiile despre viitorul ei erau deja destul de sumbre. S-a pus la îndoială inclusiv participarea ei la Wimbledon, unde a câștigat în 2019, dar chiar și la Jocurile Olimpice, marele vis al jucătoarei de 29 de ani. Halep a menționat în nenumărate rânduri că principalul ei obiectiv în acest an este obținerea unei medalii olimpice.

Sper să primesc steagul şi sper să deschid Jocurile Olimpice cu steagul în mână. Sper să câştig o medalie, este obiectivul principal. Cred că va fi deosebit, aşa cum a fost şi la Fed Cup, când am jucat semifinala. Pentru mine, să joc pentru ţară e foarte important şi foarte plăcut”, a declarat, cu ceva timp în urmă, Simona Halep.

Ce decizie a luat numărul 3 WTA

Toate aceste lucruri au fost puse în pericol de accidentarea aproape neobișnuită suferită în turneul de la Roma. Dar tot răul spre bine. Accidentarea i-a oferit numărului 3 mondial o perioadă mai lungă de răgaz și reflecție asupra viitorului ei și a pasiunii pentru sportul pe care-l practică.

Simt că perioada de absență a fost chiar mai mare. Mi-a lipsit foarte mult să joc. Însă perioada asta a fost bună pentru că am simțit ce simt cu adevărat pentru tenis și ce sentimente am atunci când nu pot juca. Iubesc acest sport. Acum înțeleg de ce am trăit pentru tenis atât de mulți ani și de ce m-am simțit atât de bine să fiu sportiv profesionist la cel mai înalt nivel. Firesc, nu e ușor să fii acolo. Obosești din toate punctele de vedere. Acum am realizat cât de puternică am fost”, a scris, acum câteva zile, Simona Halep, pe rețelele de socializare.

Simona Halep surprinde pe toată lumea. Ce decizie a luat numărul 3 WTA
Simona Halep surprinde pe toată lumea și va lua startul la turneul Bad Homburg Open ce va începe în 20 iunie

Apoi, după mai bine de 3 săptămâni de repaus forțat, Halep a postat imagini de la primele alergări și primele antrenamente cu mingea.  În plus, ea s-a lăsat admirată la „cârma” unui ski jet cu care a făcut ture pe lacul Snagov. Marți, însă, Halep a făcut un anunț surprinzător: va reveni în circuitul WTA. Și asta mult mai rapid decât se anticipa. Românca a anunțat că va participa la turneul Bad Homburg Open, ce va avea loc în perioada 20 iunie 2021 – 26 iunie 2021, în Germania. Competiția se va desfășura pe iarbă, fiind una pregătitoare Wimbledonului. Simona apare chiar pe fotografia de deschidere a site-ului oficial al turneului, alături de Petra Kvitova și de adversara de la Roma, din momentul accidentării, Angelique Kerber.

Salut, prieteni! Am câteva vești buni pe care vreau să le împărtășesc cu voi. Sunt super încântată să vă anunț că voi juca pentru prima oară la turneul Bad Homburg și sunt nerăbdătoare să văd toți suporterii din tribune! Ne vedem în curând”, a fost mesajul Simonei Halep postat pe conturile de socializare cu care și-a surprins toți fanii.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....