Simona Halep s-a accidentat. Decizia grea luată de româncă

Mirabela Năstase 07.03.2020, 11:36
Simona Halep s-a accidentat. Decizia grea luată de româncă

Pe pagina de Twitter a competiției din Statele Unote se arată că Simona Halep, numărul 2 WTA, s-a retras din ediția de anul acesta a turneului indian Wells. Ce s-a întâmplat.

Simona Halep s-a accidentat

Sportiva româncă a declarat că este extrem de dezamăgită că trebuie să se retragă. Accidentarea suferită înainte de Dubai îi creează, se pare, în continuare probleme.

„Sunt extrem de dezamăgită că trebuie să mă retrag de la 2020 BNP Paribas Open. Din păcate, accidentarea la picior pe care am suferit-o înainte de Dubai îmi creează în continuare probleme și nu mă voi putea recupera în timp pentru a călători la Indian Wells”, spune Simona Halep în mesajul pe care l-a transmis prin intermediul paginii de Twitter a turneului.

Proaspăta campioană de la Dubai a declarat pentru Mediafax: „Este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante momente ale calendarului tenisului și sunt foarte tristă că-l ratez, dar aștept cu nerăbdare să mă întorc în 2021!”.

Menționăm că turneul de la Indian Wells se va desfășura în intervalul 9-22 martie și este de categorie Premier Mandatory. Simona Halep a câștigat triofeul de aici în urmp cu cinci ani. A fost eliminată anul trecut în optimile de finală de Marketa Vondrousova.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Și Angelique Kerber s-a retras

Pe lângă românca noastră, Simona Halep, o altă jucătoare de top a fost nevoită să se retragă de la Indian Wells. Este vorba despre finalista de anul trecut, pe nume Angelique Kerber.

”Două foste nr. 1 mondial, care au avut recent performanțe la Indian Wells, au fost, din nefericire, nevoite să se retragă de la ediția din acest an. Campioana din 2015, Simona Halep, și finalista de anul trecut, Angelique Kerber, au anunțat vineri că vor lipsi de la prestigiosul eveniment de la Indian Wells, pentru că încă se recuperează după accidentări. Halep a revenit de la 0-1 la seturi în finala din 2015, cu Jelena Jankovic, și a câștigat atunci primul titlu Premier Mandatory al carierei.”, se arată pe site-ul WTA.

Urmăriți Impact.ro și pe