Simona Halep, mesaj controversat în plin scandal de dopaj. Sfatul pe care l-a dat fanilor

Anca Manolica 27.11.2022, 11:44
Simona Halep, mesaj controversat în plin scandal de dopaj. Sfatul pe care l-a dat fanilor

Aflată în plin scandal de dopaj, Simona Halep a preferat să fie la fel de discretă și retrasă așa cum, de altfel, o știe toată lumea, în timp ce luptă pentru a-și demonstra nevinovăția. Dar iată că acum fostul lider WTA vine cu un mesaj pentru toată lumea. Ce sfat le-a dat fanilor săi din mediul online.

Simona Halep, mesaj pentru cei care o urmăresc

Cea mai bună tenismenă a României traversează una dintre cele mai negre perioade din cariera sa de sportiv profesionist. Simona riscă până la 4 ani de suspendare dacă nu reușește să își demonstreze nevinovăția în fața instanței iar în această perioadă încearcă să demonstreze faptul că substanța interzisă nu a ajuns în corpul ei voit.

Reamintim faptul că eleva lui Patrick Mouratoglou a fost acuzată oficial de dopaj după ce a fost testată pozitiv cu substanța Roxadustat, care este pe lista celor interzise, în timpul turneului de Grand Slam de la US Open 2022. Așadar, Simona a fost suspendată provizoriu de către Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) în urma controlului antidoping.

O fire luptătoare, așa cum am putut-o vedea mereu, mai ales pe terenul de tenis, sportiva noastră pare a fi liniștită și încrezătoare în ceea ce privește procesul. De altfel, încă de la aflarea cumplitei vești, ea a declarat că va lupta cu toate forțele sale să demonstreze că a fost tot timpul o jucătoare corectă.

Ce sfătuiește pe toată lumea

După o perioadă în care a pus pe pauză rețelele sociale, dubla campioană de Grand Slam a venit acum cu un mesaj pentru cei care o apreciază. Simo a postat o fotografie pe Instagram, în care apare foarte zâmbitoare, iar în descriere și-a îndemnat fanii să aibă mereu zâmbetul cu ei.

„Oriunde mergi, ia un zâmbet cu tine!”, a spus optimist fostul lider WTA, în contextul situației dramatice în care se află.

Mesaj Simona Halep / Foto: IG
Mesaj Simona Halep / Foto: IG

De asemenea, fanii nu au putut să nu ținuta sportivei, un hanorac Dolce & Gabbana, imprimat cu mesajul: „Lămâie de Sicilia”.

Citește și: Francezii reacționează după ultimele imagini cu Simona Halep. „Trebuie să vorbească”

Agenția de Integritate a Tenisului, în calitate de acuzator, și Simona Halep alături de echipa vor trebui să se prezinte în curând pentru primul verdict în fața tribunalului Sport Resolutions de la Londra. Sportiva va avea dreptul să conteste decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...