Simona Halep mai participă la un turneu în decembrie. Românca va merge tocmai în Africa

Stan Filon 18.11.2021, 18:18
Simona Halep mai participă la un turneu în decembrie. Românca va merge tocmai în Africa

Simona Halep va mai juca tenis anul acesta! Deși ultima confruntare oficială a fost cea de la Linz, de unde s-a retras din cauza unei confruntări, jucătoarea de tenis nu a refuzat un meci demonstrativ care va avea loc în luna decembrie, în îndepărtata Africa de Sud.

Simona Halep mai participă la un turneu, anul acesta

Simona Halep s-a retras din ultimul turneu oficial, după o accidentare. Urma să o întâlnească pe românca Jaqueline Cristian în semifinalele turneului de la Linz, când și-a anunțat retragerea, iar fanii săi au crezut că nu o vor mai vedea anul acesta pe terenul de tenis.

Românca a acceptat provocarea de a participa la un turneu demonstrativ care va avea loc în luna decembrie în Africa de Sud. Mai exact, competiția va avea loc la Johannesburg, în perioada 18-19 decembrie, iar la aceasta vor participa alte două foste lidere mondiale din tenis – Venus Williams și Martina Hingis, ajunse la vârstă de 41 de ani.

Simona Halep mai participa la un turneu, anul acesta
Simona Halep mai participa la un turneu, anul acesta

Marea speranță a tenisului african va participa la turneul demonstrativ

Turneul se va numi Africa Cares, iar scopul acestuia este de a promova tenisul în Africa de Sud și de a combate violența împotriva femeilor. Încă nu se cunosc celelalte participante, dar numele acestora va fi anunțate în următoarele două săptămâni, anunță News24. La competiția de dublu mixt va participa și Khololwam Montsi (18 ani, 780 ATP), una dintre speranțele din tenisul masculin sud-african.

Anul 2021 nu a fost unul tocmai bun pentru Simona Halep. Singurul lucru pozitiv din viața sportivei din România ar fi cununia cu alesul inimii sale, Toni Iuruc. Pe plan profesional însă, Simona Halep nu a dus-o foarte bine. Sportiva a postat un mesaj pe facebook în care a vorbit despre anul acesta.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

“Ei bine… 2021, ai fost hmm, un an greu de descris. Sinceră să fiu, a fost un an incredibil de provocator. Chiar înainte de început, am suferit o durere imensă în inimile noastre, pentru că am pierdut-o pe una dintre rudele noastre foarte apropiate, pe sora tatălui meu, mătuşica mea. Ea era o persoană puternică, specială şi va fi mereu în inimile noastre. A fost cel mai dificil moment pentru mine şi mi-a luat ceva timp să accept pierderea, dar până la urmă am înţeles că asta este viaţa şi că trebuie să trecem peste durere şi să rămânem puternici.

”Acest an nu a început bine”

Am fost epuizată emoţional o perioadă lungă, iar apoi am început să sufăr mici accidentări până când a venit cea mare, accidentarea la gambă, de la Roma. Nu am ştiut cum să gestionez situaţia, pentru că nu m-am mai confruntat cu aşa ceva. Dorinţa mea de a juca era imensă, dar nu am putut juca timp de câteva luni şi a trebuit să ratez îndrăgitul Roland Garros şi nu mi-am putut apăra trofeul la Wimbledon. Am început să am probleme cu încrederea de sine şi să mă întreb dacă pot reveni unde am fost, dacă pot avea încredere că îmi va rezista corpul.

Derulez înainte până în acest moment şi lucrul de care sunt cea mai mândră, după toate aceste probleme, este că astăzi sunt încrezătoare că voi juca din nou şi, cu muncă multă, voi crea alte momente foarte bune pe teren. Acest an nu a început bine, dar s-a încheiat într-un mod pozitiv şi sunt nerăbdătoare pentru ceea ce urmează.

Îi mulţumesc lui Darren pentru că a fost alături de mine în aceste momente dificile. Îi mulţumesc lui Daniel pentru că a fost mereu prezent. Îi mulţumesc noului meu antrenor, Adrian, pentru că a revenit şi mi-a adus lumina încrederii şi un zâmbet pe teren. Le mulţumesc fizioterapeuţilor mei pentru că au grijă de mine de fiecare dată. Îi mulţumesc familiei mele pentru că mă susţine indiferent de situaţie. Le mulţumesc prietenilor mei apropiaţi pentru că îmi sunt mereu alături. Îi mulţumesc soţului meu pentru că este în viaţa mea. 2022, abia aştept să te întâlnesc, dar acum o vacanţă, vă rog!!!”, a scris Simona Halep.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...