Simona Halep intră în carantină. Anunțul de ultimă oră despre româncă

Marian Cărăvan 07.08.2020, 13:46

După perioada de izolare de acum câteva luni, Simona Halep intră în carantină. Campioana de la Wimbledon este obligată să facă acest lucru.

De ce intră Simona Halep în carantină

Revenirea Simonei Halep în circuitul profesionist de tenis este așteptată cu sufletul la gură atât de fani, cât și de sportivă. Deși a anunțat că participă la Palermo Ladies Open, turneul care marchează reluarea circuitului WTA, Simona Halep a declinat invitația, de teama călătoriilor în străinătate din cauza pandemiei. Pe listă urma turneul de la Praga, iar prezența ei în capitala Cehiei era incertă până de curând. Până la urmă, numărul 2 mondial și-a luat inima în dinți și va concura pe zgura de la Praga.

Organizatorii anunță însă restricții draconice. Nici mai mult, nici mai puțin, toate sportivele trebuie să stea în carantină 24 de ore după sosirea la Praga, informează directorul turneului, David Trunda. În toată această perioadă, participantele la turneu vor primi mâncarea sub formă de pachete ambalate. Totul, pentru a se evita contactul inutil. Ulterior, jucătoarele pot lua masa într-unul din cele trei restaurante puse la dispoziție de organizatori. Mesele sunt prevăzute doar cu două locuri și așezate la cel puțin doi metri între ele, păstrându-se astfel distanța fizică.

Măsurile anunțate de organizatorii turneului de la Praga

Turneul de la Praga va începe luni, 10 august, organizatorii anunțând și alte măsuri pe lângă cele menționate mai sus.

Astfel, participanții la turneul din capitala vor fi cazați într-un hotel cu opt etaje. Alte măsuri: *pentru jucătore a fost rezervat un etaj; *oficialii WTA, personalul medical, fizioterapeuții și șoferii stau fiecare la câte un etaj;  *sportivele trebuie să conducă singure mașina de la hotel la teren, cu maximum o persoană lângă ele;  *măsurarea temperaturi atât la intrare, cât și la ieșirea din baza sportivă; *frigidere de pe teren vor fi înlocuite și curățate; *prosoapele vor fi agățate de cârlige amplasate în colțurile terenurilor; *sportivele nu au voie să ofere prosoapele fanilor la finalul partidelor.

Simona Halep nu a mai disputat un meci oficial de pe 22 februarie 2020, dată la care a învins-o pe Elena Rybakina înfinala turneului de la Dubai.

În turneul de la Praga, Simona Halep s-a înscris și în proba de dublu, urmând să facă pereche cu reprezentanta țării gazdă, Barbora Strycova.

 

Urmăriți Impact.ro și pe