Simona Halep – Beatriz Haddad Maia live score în finala de la WTA Toronto. Jucătoarea noastră câștigă titlul

Ioana Bucur 14.08.2022, 22:55
Simona Halep – Beatriz Haddad Maia live score în finala de la WTA Toronto. Jucătoarea noastră câștigă titlul

Simona Halep – Beatriz Haddad Maia live score în finala de la WTA Toronto, pe Impact.ro. După calificarea spectaculoasă de sâmbătă, românca joacă pentru marele trofeu al competiției. Află ce mesaj a transmis jucătoarea din Constanța pentru antrenorul său, la scurt timp după victoria în fața Jessicăi Pegula.

Update, 22.55 Senzațional! Românca noastră câștigă trofeul de la Toronto, după aproape o oră și jumătate de joc. Felicitări, Simona! 

Update, 22.o5 Simona Halep comite greșeli în startul celui de-al doilea set. Pare să fie ușor neglijentă cu punctele, iar brazilianca Beatriz Haddad Maia este mai agresivă și profită de situație. Jucătoarea noastră reușește totuși să deschidă tabela în dreptul ei, dar fără prea mult succes. Setul secund este câștigat de braziliancă, 2-6.

Update, 21.30 Jucătoarea noastră obține al 6-lea game consecutiv și câștigă primul set 6-3.

Update, 21:15 Simona Halep bifează două duble greșeli în debutul partidei de la Toronto, însă revine în forță și reușește să marcheze pe tabelă. Jucătoarea noastră este la egalitate cu Beatriz Haddat Maia în finala turneului WTA.

Simona Halep – Beatriz Haddad Maia, în finala de la WTA Toronto

Sâmbătă, Simona Halep a reușit să obțină o victorie spectaculoasă. Românca s-a impuns în fata jucătoarei din SUA, Jessica Pegula, cea care ocupă locul 7 WTA și cap de serie 7. Meciul, care a durat două ore și 14 minute, s-a încheiat cu scorul 2-6, 6-3, 6-4.

Calificarea în finala turneului de la Toronto i-a asigurat Simonei un premiu de 259.100 dolari şi 585 de puncte.

În timpul interviului acordat pe teren, Simona Halep i-a mulțumit antrenorului său pentru că îi este alături și că o motivează să lupte și să nu renunțe niciodată.

„În primul rând aș vrea să vă mulțumesc tuturor pentru că m-ați sprijinit nebunește azi! A fost un meci incredibil, ea e o jucătoare grozavă, e în Top 10. Nu m-am lăsat. Am luptat până la final și sunt mulțumită de cum am luptat, a fost o mare provocare.

Am schimbat tactica puțin. În primul set nu am simțit ritmul deloc, ea a jucat foarte bine, apoi am încercat s-o împing în spate și am reușit. E prima finală alături de Patrick, vreau să-i mulțumesc pentru că e de partea mea, pentru că mă motivează să lupt și să nu renunț niciodată. Sper că vom mai avea multe. Este minunat să îl am în echipa mea şi sunt onorată”, a spus Simona Halep la interviul acordat pe teren.

Simona Halep - Beatriz Haddad Maia live score în finala de la WTA Toronto. La ce oră începe meciul
Simona Halep

Ce premiu este pus la bătaie

Organizatorii turneului WTA Toronto au anunțat ora de la care începe marea finală a competiției. Simona Halep- Beatriz Haddad Maia se va juca de la ora 20:30 a României.

Cele două portive s-au mai întâlnit pe teren, până acum, de trei ori, Halep impunându-se de două ori în fața jucătoarei din Brazilia. Dacă va câștiga și duminică, românca ar putea chiar să urce pe locul 6 WTA.

Marea câștigătoare va pleca acasă cu un premiu în valoare de 439.700 de dolari şi 900 de puncte.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...