Simona Halep are „mintea mai clară”, după înfrângerea din meciul cu Ons Jabeur. Care a fost primul lucru pe care l-a făcut când a ajuns la Roma

Sorin Barbu 06.05.2022, 13:51
Simona Halep are „mintea mai clară”, după înfrângerea din meciul cu Ons Jabeur. Care a fost primul lucru pe care l-a făcut când a ajuns la Roma

Simona Halep nu are timp să fie dezamăgită de înfrângerea din meciul cu Ons Jabeur, din sferturile de finală ale turneului de la Madrid. Sportiva din România a ajuns deja la Roma și a început pregătirea cu antrenorul Patrick Mouratoglou. Înainte de antrenament au vizitat împreună orașul și s-au relaxat.

Simona Halep și-a „învățat lecția” din înfrângerea cu Ons Jabeur

Simona Halep a pierdut în sferturile de finală ale turneului de la Madrid, după trei meciuri în care a jucat foarte bine. Ons Jabeur s-a prezentat însă excelent și sportiva din România a părăsit, dezamăgită, competiția pe care a câștigat-o de două ori, în 2016 și 2017.

„Au fost meciuri bune, merg cu încredere înainte! Mâine este o nouă zi și o să încep să fac ceea ce nu am făcut astăzi.

Sunt la fel de pozitivă, vreau să progresez cât mai mult și cât mai repede, dacă se poate. O să învăț multe din meciul acesta și, deja, am vorbit cu Patrick, am mintea mai clară, acum!”, a declarat Simona Halep, în Prosport, după meciul cu Ons Jabeur, pe care l-a pierdut în două seturi: 6-3, 6-2.

Jucătoarea din România nu are timp de regrete. Săptămâna viitoare începe turneul pe zgură de la Roma și este înscrisă pe tabloul principal. Programul primei zile din Italia a fost foarte încărcat. O plimbare scurtă prin oraș, iar apoi antrenament.

Ședința de pregătire de la Foro Italico a fost filmată de gazde și a fost postată pe rețelele sociale, iar din imagini se poate observa cu câtă atenție îi urmărește fiecare mișcare antrenorul Patrick Mouratoglou. Halep și-a lăudat noul antrenor și este convinsă că jocul său va fi tot mai bun în fiecare zi. A dezvăluit și că se înțeleg atât de bine încât a început să-l învețe limba română.

Turneul WTA de la Roma este dotat cu premii în valoare totală de 2,52 milioane de dolari la ediția din acest an! Simona Halep a triumfat în capitala Italiei în anul 2020, profitând de abandonul adversarei din finală, Karolina Pliskova (Cehia), la scorul de 6-0, 2-1.

Urmăriți Impact.ro și pe