Nu mai încape îndoială faptul că Simona Halep este nu doar una din cele mai bune tenismene din România, ci din întreaga lume. Antrenamentele dure și persistente, perseverenșa, dar și ambiția i-au adus astăzi româncei locul al doilea în clasamentul WTA. Dar, ca în aproape orice domeniu de activitate, începuturile au fost grele și pentru Simona Halp.
Sportiva din Constanța a dezvăluit detalii mai puțin știute de la începutul parcursului profesional în tenis. Halep spune că în primii ani în care a intrat în lumea tenisului, avea dificultăți în a-și gestiona corespunzător emoțiile, find totodată și foarte emotivă.
”Începuturile în tenis nu au fost prea ușoare. Aveam o personalitate dezvoltată. Mă enervam destul de des, eram foarte emotivă, nu știam să îmi controlez emoțiile. Am fost un copil cuminte și introvertit. Îmi era rușine când urma să intru pe teren la meciuri”, a povestit Simona Halep într-un interviu acordat publicației tiebreak.ro.
Simona Halep spune că simte că are sufletul împăcat și mulțumită de realizările sale de până acum. Totuși, sportiva spune că mai are un singurul vis care nu s-a îndeplinit deocamdată și anume acela de a se căsători și, ulterior, de a deveni părinte.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Legat de profesie toate mi s-au îndeplinit, iar personal o să o spun, chiar dacă vor apărea un milion de articole pe această temă: singurul vis care nu mi s-a îndeplinit încă este să mă mărit. O să se întâmple într-o zi, dar nu cum spune presa, că eu în fiecare lună mă mărit. Asta mi-a mai rămas de îndeplinit și, bineînțeles, să devin mamă”, a mai transmis Simona Halep potrivit aceleiași surse.
Simona Halep este cea mai bună jucătoare de tenis din România, din toate timpurile. Originară din Constanța, sportiva are în palmares rezultate excepționale de-a lungul carierei sale. Jucătoarea se laudă cu câștigul unor trofee importante în cariera sa, cele dobândite la turneele de Grand Slam de la Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019). Ea a câștigat la simplu 20 de turnee de-a lungul parcursului său profesional și a mai disputat alte 17 finale.
Simona Halep a fost desemnată cea mai populară jucătoare a anului 2014, respectiv 2015, iar în 2018 a primit titlul de „Jucătoarea Anului”. Ea a mai primit și premiul de „Favorita Fanilor la simplu”, acordat în 2017, 2018 și 2019.