Simona Halep a explicat ce vrea să facă, de fapt, în acest an. ”Sper să nu fie atât de greu”

Stan Filon 04.09.2020, 11:23
Simona Halep a explicat ce vrea să facă, de fapt, în acest an. ”Sper să nu fie atât de greu”

Simona Halep a vorbit despre prioritățile pe care le are în lunile următoare, până la finalul anului. Chiar dacă anul 2020 a fost aproape compromis, din punct de vedere competițional, Simona Halep a reușit să câștige un turneu și se pregătește intens pentru cel mai important turneu, cel de la Roland-Garros.

Prioritatea anului pentru Simona Halep este participarea la Roland-Garros

Numărul doi mondial în tenis, Simona Halep a recunoscut că prioritar pentru ea este turneul de la Roland-Garros. Sportiva speră ca situașia să nu fie dificilă.

„Sper să joc cât mai bine la Roland-Garros, care rămâne prioritate. Sper să nu fie atât de greu cum se presupune că e la US Open”, a declarat sportiva într-un interviu pentru TVR.

Simona Halep a renunțat să mai meargă anul acesta în Statele Unite ale Americii, la US Open. Tenismena regretă că nu participă la turneu și nici nu s-a putut uita la meciuri, decât în prima zi de competiție. Cu toate acestea, Simona Halep a spus că a luat decizia corectă și nu regretă.

Prioritatea anului pentru Simona Halep este participarea la Roland-Garros
Prioritatea anului pentru Simona Halep este participarea la Roland-Garros

”Mă simt ciudat să nu fiu la US Open, dar cred că a fost o decizie bună”

„M-am uitat doar în prima zi la meciuri. Mă simt ciudat să nu fiu la US Open, dar cred că a fost o decizie bună. Nu am niciun regret că nu m-am dus”, a declarat Simona Halep într-un interviu pentru TVR.

Jucătoarea a vorbit și despre o glumă a lui Darren Cahill care ar fi spus că ar fi fost concediat dacă o obliga să meargă la US Open. Halep a spus că asta nu s-ar fi întâmplat niciodată pentru că Darren a înțeles-o mereu.

„Nu n-aş fi făcut asta. El mereu m-a înţeles şi mi-a acceptat dorinţele. Nu m-a forţat cu nimic niciodată”, a spus Halep.

Simona Halep a câştigat luna trecută turneul de la Praga, fiind al doilea său titlu consecutiv, însă cu o pauză de şase luni între ele din cauza pandemiei de coronavirus. Halep a ajuns astfel la 21 de titluri în carieră, dintre care două de Mare Şlem. În finala de la Praga, Halep a învins-o pe belgianca Elise Mertens cu 6-2, 7-5.

Turneul de Grand Slam de la Roland Garros a fost deja amânat de două ori! Ultima dată avansată de organizatori este începerea faimosului turneu pe data de 27 septembrie.

Competiţia de Grand Slam de la Paris, care fusese reprogramată pentru perioada 20 septembrie – 4 octombrie, a fost mutată la finalul lunii septembrie, 27 septembrie – 4 octombrie.

Potivit cotidianului francez Le Parisien, în felul acesta, tenismenii vor putea avea mai mult timp de refacere după turneul de Grand Slam US Open, care este programat în perioada 21 august – 13 septembrie.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...