Secerar, Gustar sau Sextilis. Te-ai gândit vreodată de unde provine, de fapt, denumirea lunii august? De-a lungul istoriei, modul în care este structurat anul calendaristic a trecut printr-o serie de schimbări, de la numărul de zile, al lunilor și până la numele acestora.
Pe măsura ce știința avansează, în mod inevitabil se schimbă și percepția asupra lumii și legilor ce ne guvernează existența. Dacă astăzi dezbaterile cercetătorilor se concentrează pe numărului planetelor din sistemul nostru solar, în Antichitate, mințile luminate ale vremii încercau să deslușească structura corectă a unui an calendaristic.
Inițial, vechii romani credeau că un an are doar zece luni care aveau câte 30 sau 31 de zile, rezultând un total de 304-305 zile. În timpul domniei lui Iulius Cezar, s-a ajuns la 12 luni: patru dintre ele aveau câte 31 de zile (Martius, Maius, Quintilius, October), șapte aveau 29 de zile (Aprilis, Junius, Sextilis, September, November, December, Ianuaris) și doar una, Februaris, avea 28. Astfel, anul începea pe 1 martie și avea 355 de zile.
O dată la doi ani, pentru ca lunile anului să se potrivească cu anotimpurile, romanii adăugau o una în plus, „bonus”, denumită Mercedonius. Atunci, anul ajungea la 366 de zile.
Chiar și după modificările aduse vechiului calendar al romanilor, cele mai multe dintre denumirile lunilor au rămas neschimbate.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Denumirea lunii august este strâns legată de cea a lunii ce o precedă. Înainte de reformă, iulie era a cincea lună din an și purta numele de Quintilius. Iulius Cezar, cel sub care s-a făcut reforma, era născut în iulie, așa că s-a decis ca luna să îi poarte numele.
Neacceptând să fie mai prejos, împăratul Octavian Augustus a cerut ca a șasea lună din an, Sextilis, să fie rebotezată și să îi poarte numele – August. Dar nu era singura chestiune ce trebuia „corectată”. Sextilis avea doar 29 de zile, cu două mai puține decât cea a lui Cezar. Împăratul a cerut să se facă în așa fel încât august să aibă tot 31 de zile.
Grecii numeau luna august Metageitnion.
În tradiția populară, luna august mai este cunoscută și ca „Gustar”, pentru că atunci se făcea prima degustare a strugurilor. I se mai spune și „Secerar”, cu trimitere la începutul perioadei de recoltat, „Augustru” sau „Măselar”.
Creștinii au trei mari sărbători în această lună: