Cu lacrimi în ochi, Kun Aguero și-a anunțat retragerea din fotbal, la doar 33 de ani. Fotbalistul argentinian care a scris istorie pentru echipe precum Independiente, Atletico Madrid, Manchester City și Barcelona nu mai poate continua din cauza problemelor cardiace. Decizia vine ca urmare a rezultatelor investigațiilor făcute în ultimele săptămâni, după ce, la sfârșitul lunii octombrie, atacantul a acuzat probleme de respirație în timpul partidei cu Alaves și a părăsit terenul însoțit de medici.
A fost confirmat cel mai negru scenariu pentru atacantul în vârstă de 33 de ani al Barcelonei. Problemele cu inima depistate în urmă cu câteva săptămâni îi încheie cariera fotbalistului argentinian. El a făcut anunțul miercuri într-o conferință de presă organizată pe Camp Nou. Alături i-au fost fanii catalani, președintele Barcelonei Juan Laporta și antrenorul echipei Xavi Hernandez.
În timpul discursului, Sergio Aguero a izbucnit de mai multe ori în lacrimi.
Am vrut să vă anunț că am luat decizia de a mă retrage din activitatea fotbalistică. Sănătatea este pe primul loc, știți toți ce probleme am avut. Cred că las ceva în spate, pot spune că am ajutat de fiecare dată, cum am putut și eu. Le mulțumesc tuturor colegilor mei, ei m-au ajutat să cresc. Plec cu capul ridicat, mândru și fericit. Nu știu cum va arăta viața mea de acum încolo, dar știu că am oameni care mă iubesc, alături de mine”, a declarat Aguero.
Atacantul argentinian recunoaște că nu se aștepta la un astfel de deznodământ, chiar dacă medicii au fost rezervați încă de când a părăsit terenul în meciul cu Alves. Totuși, în urma investigațiilor amănunțite s-a confirmat că problemele cardiace i-ar fi pus viața în pericol dacă ar mai fi continuat să joace.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Am luat această decizie în urmă cu o săptămână, sau 10 zile. După meciul cu Alaves am fost pe mâinile celor mai buni doctori, care au făcut toate investigațiile posibile. Aceștia deja îmi recomandaseră să mă opresc, dar eu am sperat până în ultimul minut. Din păcate, nu aveam ce să mai fac.
Sunt recunoscător pentru tot ce mi s-a întâmplat până acum. De la 5 ani visam să joc fotbal, dar nu credeam că o să ajung vreodată la acest nivel. să joc în Europa a fost un privilegiu. Sunt cu inima alături de Independiente, de Atletico, care mi-a dat o șansă la 18 ani. La City am trăit momente magice, apoi am venit la un club uriaș, la Barcelona. Și nu uit marea mea iubire, echipa națională”, a mai declarat Aguero.
Problemele au început la partida dintre Barcelona și Alaves, de la sfârșitul lui octombrie, când Kun Aguero s-a așezat pe gazon și a acuzat probleme respiratorii. Ulterior, atacantul blaugrana a fost transportat cu ambulanța la spital, iar medicii s-au arătat de la bun început sceptici în privința revenirii sale pe gazon.
Sergio Aguero are un palmares impresionant ca jucător. Este de cinci ori campion al Angliei cu Manchester City și câștigător al Copei America cu Argentina în acest an. De asemenea, este golgeterul all-time al „cetățenilor”, reuşind să înscrie 260 de goluri în 390 de meciuri în tricoul lui City. Pentru naționala Argentinei a evoluat în 101 meciuri și a marcat 41 de goluri.
Aguero s-a transferat în vară la Barcelona din postura de jucător liber de contract.