Parma – Juventus, meci contând pentru etapa a 33-a din campionatul Italiei, este programat, luni, 21 aprilie 2025, de la ora 21:45, pe Stadio Ennio Tardini, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2 şi Prima Sport 2.
Parma, aflată în luptă pentru evitarea retrogradării, şi Juventus, tot mai aproape de accesul în Liga Campionilor, se întâlnesc în ultima şi una dintre cele mai importante partide ale etapei a 33-a din Serie A.
Parma ocupă locul 16, cu 28 de puncte, cu trei peste poziţiile retrogradabile, şi vine cinci rezultate de egalitate înregistrate în ultimele cinci etape din Serie A, iar în runda precedentă a remizat, în deplasare, cu Fiorentina, scor 0-0.
În meciurile disputate acasă în acest sezon, echipa antrenată de Cristian Chivu (care l-a înlocuit pe Fabio Pecchia) a bifat patru succese, cinci remize şi şapte eşecuri, iar golgheterul „cruciaţilor” este Ange-Yoan Bonny, cu şase reuşite în Serie A.
O victorie, cinci egaluri şi o înfrângere este bilanţul lui Cristi Chivu pe banca tehnică a celor de la Parma, echipă care a reuşit să înscrie două goluri în fiecare din ultimele trei jocuri de pe propriul teren (un succes şi două remize)!
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Juventus este pe locul 5, cu 59 de puncte, la unul singur distanţă de poziţiile de Champions League (echipele de deasupra sa au evoluat deja în această rundă), şi vine după două victorii, un rezultat de egalitate şi două înfrângeri înregistrate în ultimele cinci partide disputate în Serie A, iar în etapa precedentă s-a impus, pe teren propriu, cu Lecce, scor 2-1.
În partidele disputate în deplasare în acest sezon din Serie A, echipa antrenată de Igor Tudor (care l-a înlocuit pe Thiago Motta) a bifat şase succese, şapte remize şi două eşecuri, iar cel mai bun marcator al „Bătrânei Doamne” în campionat este Dusan Vlahovic, cu nouă goluri.
De menţionat că Juventus a fost preluata de Igor Tudor pe data de 23 martie, iar de atunci le-a învins pe Genoa şi Lecce, însă a remizat cu Roma (torinezii au însă doar trei victorii în ultimele 10 meciuri jucate pe teren străin)!
În partida din tur, disputată pe 30 octombrie 2024, Juventus şi Parma au remizat, la Torino, scor 2-2, după golurile marcate de McKennie (31) şi Weah (49), respectiv, Del Prato (3) şi Sohm (38).
Superbet oferă cota 1,21 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Parma – Juventus.
Articol susţinut de: Superbet.