Serbia semnează contractul de furnizare de gaz cu Rusia. Președintele Vucic spune că are linie directă cu Putin

Ana Anitoiu 29.05.2022, 19:25
Serbia semnează contractul de furnizare de gaz cu Rusia. Președintele Vucic spune că are linie directă cu Putin

Serbia va semna un contract de furnizare de gaz cu Rusia, în contextul în care cel pe 10 ani pe care îl are în prezent expiră la data de 31 mai. Președintele sârb Aleksandar Vucic a anunțat că a convenit asupra reînnoirii, pe o durată de trei ani, în cadrul unei discuții telefonice pe care a avut-o cu liderul rus Vladimir Putin.

Președintele Serbiei, despre contractul pentru gaz rusesc

Aleksandar Vucic, cel mai apropiat aliat al lui Vladimir Putin în Europa. a spus că nu poate menționa deocamdată prețul și că toate detaliile vor fi convenite cu gigantul rus Gazprom. Totuși, președintele Serbiei a precizat că a convenit cu liderul de la Kremlin că prețul gazelor va fi legat de cel al petrolului.

De asemenea, Aleksandar Vucic a dezvăluit că a vorbit cu Vladimir Putin despre extinderea spațiului de stocare a gazelor în țara sa. Președintele sârb a adăugat că liderul de la Kremlin i-a spus să îl sune dacă va simți că ar mai fi ceva de discutat.

Serbia, care intenționează să adere la Uniunea Europeană, a fost supusă în ultima vreme unor presiuni din partea țărilor occientale pentru a se alinia la politica externă cu blocul comunitar și să impună sancțiuni împotriva Rusiei, pentru războiul din Ucraina.

Această țară depinde de gazul și petrolul rusesc din anul 2008. Gazprom Neft și Gazprom dețin împreună o participație majoritară în singura companie petrolieră a țării, iar Gazprom este acționarul majoritar al singurei instalații de depozitare a gazelor din țară.

Serbia semneaza contractul de furnizare de gaz cu Rusia
Aleksandar Vucic

Finlanda, lăsată fără gaz rusesc

Finlanda a rămas fără gaz rusesc, sâmbătă, 21 mai. Anunțul a fost făcut de compania energetică publică finlandeză Gasum, după ce ţara nordică a refuzat să plătească furnizorului Gazprom în ruble. De acum, gazul va fi furnizat din alte surse prin gazoductul Balticconnector, ce leagă această țară de Estonia.

În ciuda faptului că gazul reprezintă un procent mic, de doar 8%, din energia consumată în Finlanda, cel pe care-l folosește ţara nordică provine în special din Rusia. Compania Gasum a dat asigurări că va putea obține gaz de la alţi furnizori şi că îşi va continua activităţile „în mod normal”.

Vineri, Finlanda a anunțat că plănuiește să renunțe la gazul rusesc iarna viitoare. Autoritățile din această țară au anunțat mai ales închiderea pe zece ani, alături de Estonia, a unui terminal plutitor de regazificare a gazelor naturale lichefiate (GNL).

Alte țări afectate

De asemenea, gigantul rus Gazprom a întrerupt furnizarea de gaze către Polonia și Bulgaria, din motivul că acestea au refuzat să plătească livrările în ruble, astfel încât să nu sprijine economia rusă în contextul războiului ce se desfășoară în Ucraina de la data de 24 februarie.

În urmă cu câteva zile, au fost suspendate exporturile rusești de electricitate către Finlanda, din cauza unor probleme de plată. Finlanda și Suedia au hotărât să se alăture NATO, în ciuda faptului că timp de mai multe decenii și pe toată durata Războiului Rece, cele două state au ales să nu se alinieze.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...