Secretul pentru cozonaci crescuți și pufoși. Doar gospodinele cu experiență folosesc această metodă

Badea Violeta 07.12.2022, 14:13
Secretul pentru cozonaci crescuți și pufoși. Doar gospodinele cu experiență folosesc această metodă

De Crăciun și de Anul Nou, mesele românilor sunt pline cu fel și fel de bunătăți, iar printre acestea se numără și gustoșii cozonaci. Dacă și ție îți place acest desert tradițional și vrei să îl pregătești de sărbători, în următoarele rânduri vei găsi cea mai ușoară rețetă de cozonaci. Tot ceea ce trebuie să faci este să urmezi pașii de mai jos, iar cozonacii tăi vor ieși crescuți și pufoși!

Secretul celor mai buni cozonaci. Așa ies crescuți și pufoși

Cozonacii se numără, fără îndoială, printre deserturile preferate ale românilor. Aceștia sunt nelipsiți de pe mesele românilor, mai ales de sărbători. Însă, gospodinele știu cel mai bine că nu este deloc simplu să-i prepari.

În primul rând, ai nevoie de fel și fel de ingrediente pentru a obține niște cozonaci aromați și delicioși. În al doilea rând, trebuie să ții cont de câteva reguli esențiale.

Poate cel mai important este să scoți ingredientele din timp din frigider și să le lași la căldură. Doar așa cozonacii vor ieși crescuți și pufoși, ca la cofetărie.

În bucătărie trebuie să fie, de asemenea, foarte cald, iar cuptorul încins. Un alt sfat este să nu adaugi sare în drojdia cu apă și făină. Acestea fiind spuse, hai să vedem rețeta pentru cei mai buni cozonaci.

Citește și Cum să faci cozonac fără frământare. Iese moale și pufos cu acest truc secret!

Cum faci cei mai buni cozonaci
Cum faci cei mai buni cozonaci

Cea mai bună rețetă de cozonaci

Ingrediente

Pentru umplutură:

  • 400 de grame de nucă
  • cinci albușuri
  • cinci linguri de zahăr
  • trei linguri de cacao
  • rahat
  • stafide

Pentru aluat:

  • 500 de ml de lapte
  • 100 de ml de ulei
  • cinci gălbenușuri
  • sare
  • un kg de făină
  • 50 de grame de drojdie proaspătă
  • 250 de grame de zahăr
  • patru pliculețe zahăr vanilat

Mod de preparare

Mai întâi, se cerne făina de trei ori într-un vas încăpător, iar, ulterior, se face o groapă. Laptele și zahărul vanilat se pun la foc și se lasă până când se topește zahărul, însă să nu fiarbă.

Mai departe, se dizolvă drojdia cu câteva linguri de lapte încălzit și se toarnă în groapa pe care am făcut-o în făină. Deasupra se presară puțină făină și se așteaptă aproximativ 10 minute.

Într-un alt bol se freacă galbenușurile cu sare, se adaugă coaja de la o lămâie și se pune compoziția în vasul cu făina. Se toarnă și restul de lapte și se amestecă cu mâinile până când se omogenizează totul.

Se adaugă puțin ulei și se continuă frământarea timp de o jumătate de oră. Ulterior, se acoperă vasul și se lasă la căldură. Între timp, se pregătește umplutura. Albușurile se bat cu zahărul, se adaugă nuca, praful de cacao și se amestecă bine.

După ce a crescut, aluatul se împarte în două bile și se întinde fiecare bilă pe blat. Se pune umplutură în fiecare foaie, iar apoi se împletește în două și se așează în tăvi cu hârtie de copt. Se mai lasă puțin la crescut, apoi cozonacii se ung cu galbenuș de ou și puțin zahăr.

Se introduc în cuptor. În primele 15 minute, aceștia se coc la foc mediu, iar apoi se coc la foc mai mic circa 50 de minute. Spor la treabă și poftă bună!

Citește și Ingredientul pe care nu trebuie să îl adaugi în aluatul de cozonac. Multe gospodine greșesc, de asta nu iese pufos!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...