Secretele gogoșilor răsucite. Doar așa ies pufoase și rămân împletite

Emanuela Pană 27.10.2021, 08:33
Secretele gogoșilor răsucite. Doar așa ies pufoase și rămân împletite

Gogoșile pufoase, aromate și savuroase ne vor aminti mereu multora dintre noi de copilărie, când acest desert simplu, dar adorat de toată familia era pregătit de mâinile pricepute ale mamelor și bunicilor. Făcute din aluat dulce, cu lapte, ouă și mirodenii, gogoșile sunt oricând la îndemână atunci când ai poftă de ceva dulce. În continuare îți propunem o rețetă ideală de gogoși răsucite, împletite sau spiralate, după cum dorești să le numești, dar și câteva trucuri pentru a ieși pufoase și a se menține împletite.

Secretele gogoșilor răsucite

Cunoscute din vremuri străvechi, pregătite și savurate pe tot mapamondul, din Finlanda în Indonezia și din Capul Bunei Speranțe până în Japonia, gogoșile se numără printre cele mai iubite deserturi. Ușor de făcut și extrem de gustoase, gogoșile nu necesite ingrediente scumpe, sofisticate sau greu accesibile, fiind ideale atât pentru un buget mai mic, cât și pentru unul mai generos, căci la fine gustul contează.

În prezent, există nenumărate rețete de gogoși, de la cele clasice, simple, până la cele umplute cu fel și fel de creme, însă noi astăzi ne-am gândit să-ți propunem o rețetă care pe cât este de „modestă“, pe atât de bine arată în farfurie. Înainte de a-ți prezenta lista ingredientelor și modul de preparare, vrem să-ți împărtășim un secret: dacă vrei ca gogoșile să iasă pufoase și să nu se desprindă fâșiile, trebuie să ai în vedere faptul că cel mai bun aluat nu va fi nici prea moale, nici prea dens. Ideea de bază e ca acesta să fie simplu, elastic și ușor lipicios.

Dacă aluatul este prea dens, gogoșile nu vor mai crește la fel de mult, iar dacă aluatul este prea moale, există riscul ca gogoșile să nu își păstreze forma. Acum, să trecem la treabă!

INGREDIENTE:

  • 500 g făină;
  • 1 ou;
  • Jumătate pahar zahăr;
  • Un sfert pahar ulei;
  • 1 lingură rasă drojdie uscată;
  • Coaja rasă de la 1 lămâie;
  • 200 ml apă caldă;
  • Ulei pentru prăjit;
  • Zahăr pudră pentru servit.

Din aceste ingrediente ar trebui să rezulte în jur de 15 bucăți de gogoși răsucite de circa 20-25 cm.

Citește și: Reţeta bunicii de gogoşi. Ingredientul secret care le face pufoase

Doar așa ies pufoase și rămân împletite

Dacă pe vremea Imperiului Roman, când erau numite „globulii“, gogoșile erau pregătite numai la ocazii speciale sau pentru a fi oferite drept ofrandă, astăzi, aceste minunății gustoase sunt preparate la ordinea zilei, iar pașii sunt extrem de simpli, după cum vei putea observa.

Cum faci cele mai delicioase gogoși răsucite
Cum faci cele mai delicioase gogoși răsucite

MOD DE PREPARARE:

  1. Se amestecă drojdia cu puțină apă caldă și se lasă deoparte timp de 15 minute.
  2. Separat, se amestecă făina cu zahărul, oul, uleiul și coaja de lămâie.
  3. Se adaugă drojdia și se frământă, adăugând treptat și apa rămasă. Aluatul obținut trebuie să fie omogen.
  4. Se acoperă bolul cu un prosop curat de bucătărie și se lasă aluatul la dospit, într-un loc cald, pentru circa o oră.
  5. După ce au trecut cele 60 de minute, se transferă aluatul pe suprafața de lucru înfăinată în prealabil.
  6. Se lucrează aluatul, se modelează în fâșii și se formează gogoșile.
  7. Se lasă la dospit pentru alte 45 de minute.
  8. Ulterior, se prăjesc gogoșile în baie de ulei încins și se scot pe prosoape de hârtie.
  9. După ce se răcesc puțin, se pudrează cu zahăr.

Poftă bună!

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...