Se scumpesc biletele de tren de la 1 iulie. Anunțul a fost făcut, vineri, de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Oficialul a precizat că aceasta este prima creștere a tarifelor în ultimii nouă ani și că majorarea vine la solicitarea companiei CFR Călători, care are nevoie de ea pentru investiții și mentenanță.
Potrivit ministrului Transporturilor, biletele de tren vor costa, începând cu data de 1 iulie, cu 20% mai mult decât în prezent. Oficialul a precizat că tarifele rămăseseră la nivelul celor din anul 2013, deși între timp au tot crescut prețurile la energie electrică și carburanți.
„Demersul aparține conducerii CFR Călători care își asumă această solicitare necesară pentru investiții și pentru mentenanță. Suntem conștienți de necesitatea unor investiții continue în infrastructura feroviară, iar CFR Călători este printre principalii beneficiari ai finanțărilor prin PNRR.
Voi urmări îndeaproape implementarea proiectelor pentru modernizarea materialului rulant și pentru achiziția de material nou”, a fost mesajul publicat de Sorin Grindeanu pe pagina sa de Facebook.
Anunțul ministrului Transporturilor referitor la această scumpire a biletelor de tren a generat numeroase comentarii din partea unor români nemulțumiți de majorare. Oamenii au adus drept argument condițiile ce lasă de dorit pe care le oferă compania CFR Călători în prezent.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Prima dată să facă trenurile funcționabile și-apoi să ridice prețurile, ți-e și greață să circuli cu trenul”, „Dle Ministru mai întâi modernizati trenurile, liniile de cale ferată și garile apoi măriți prețul la bilete!!”, „Cred că și condițiile de călătorie vor fi tot pe măsura prețurilor… Când ați circulat ultima dată cu trenul domnule ministru???”,
„De ce să măriți prețurile în condițiile în care nu oferiți nimic în schimb? Nu este nicio diferență între clasa întâi și a doua, majoritatea locurilor sunt de acum zeci de ani, iar băile sunt execrabile” și „Când o să băgați aer condiționat în toate trenurile să scumpiți biletele. Hoților”, au fost unele comentarii.
Alte persoane au atras atenția că printr-o astfel de hotărâre s-ar dori falimentarea companiei CFR Călători. Un internaut a atras atenția că la trenurile private biletele costă mai puțin, iar serviciile sunt de mai bună calitate, cu vagoane curate și viteză mai mare. Alți oameni au amintit că noua scumpire pe care vor trebui să o suporte românii vine în contextul în care Germania scade tarifele la transportul în comun și accizele la motorină și benzină.