VIDEO

Se schimbă harta lumii, de la niște vulcani: unde a apărut o nouă insulă, ce s-a întâmplat

Gabriel Peneș 27.09.2022, 09:48
Se schimbă harta lumii, de la niște vulcani: unde a apărut o nouă insulă, ce s-a întâmplat

Erupția unui vulcan subacvatic situat în zona Insulelor Tonga din Pacificul de Sud a dus la crearea unei noi insule. Vulcanul, care nu mai fusese activ de 16 ani, a început să erupă pe 10 septembrie, lava aruncată ajungând la suprafața oceanului și solidificându-se. Nu este prima oară când vulcanii din lanțul muntos submarin existent acolo schimbă – fie și temporar – geografia zonei.

Se schimbă harta lumii, de la niște vulcani

Marinarii pot avea surpriza ca în drumurile lor să vadă suprafețe solide pe ocean, ca niște insule, care nu erau cu doar câteva luni înainte. Acest lucru s-a întâmplat, de curând, și în dreptul Insulelor Tonga din Pacificul de Sud, la 25 de kilometri de Insula Late, scrie sciencealert.com. Un vulcan subacvatic a început să erupă, la 10 septembrie, aruncând în apa oceanul cantități uriașe de lavă și cenușă, ce au format o nouă insulă.

Vulcanul face parte dintr-un lanț muntos submarin cunoscut ca Home Reef și nu mai fusese activ de 16 ani. La doar unsprezece ore după erupție, o nouă insulă a apărut deasupra suprafeței apei, precizează NASA, care a surprins în imagini insula în formare cu ajutorul sateliților. Insula a crescut rapid în dimensiuni, cercetătorii de la Tonga Geological Services au informat că pe 14 septembrie, insula acoperea doar 4.000 de metri pătrați, iar până la 20 septembrie, insula crescuse până la 24.000 de metri pătrați.

Unde a apărut o nouă insulă, ce s-a întâmplat

Noua insulă se află pe lanțul muntos Home Reef din Insulele Tonga Centrale, la sud-vest de Insula Late din arhipelag. Vineri, 23 septembrie, la aproape două săptămâni de la începutul erupției, vulcanul  încă mai erupea, potrivit unei postări pe Facebook a serviciilor geologice din Tonga.

Aceștia au precizat că activitatea vulcanului „prezintă riscuri scăzute pentru comunitatea aviatică și pentru locuitorii din Vava’u și Ha’apai”, două grupuri de insule din centrul Tonga. Deocamdată, toți navigatorii au fost sfătuiți să ocolească zona la o distanță mai mare de 4 kilometri de Home Reef.

Ultima oară când vulcanii din zona Home Reef au dat naștere unei noi insule s-a întâmplat în 2006. A durat un an până când valurile oceanului i-au erodat creasta. De această dată, ea este mult mai puțin înaltă, astfel că se estimează că va dispărea într-un timp mult mai scurt, mai scrie sursa citată.

Începând cu anul 1852, zona Home Reef a „produs” insule în cinci ocazii, unele ajungând la o înălțime de 50 și chiar 70 de metri. În 1984, o erupție uriașă a dat naștere unei insule care a avut chiar o mică lagună. Lanțul muntos responsabil cu aceste fenomene se află situat într-o zonă unde plăcile continentale se deplasează cu o viteză foarte mare. Aici, placa Pacificului alunecă rapid sub alte două plăci, Kermadec și Tonga, cu o rată de aproximativ 24 de centimetri pe an, formând un lanț vulcanic extrem de activ.

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....