Se schimbă clasamentul mondial în tenis, iar Simona Halep e afectată. Câte puncte va pierde

Marian Cărăvan 02.07.2020, 10:44

Se schimbă regulile în tenis. La nivelul ATP și WTA se discută modul în care se vor realiza clasamentele mondiale până la finalul anului. Simona Halep va pierde puncte în ierarhia WTA.

Simona Halep e afectată de schimbările din clasamentul mondial

Inițial, WTA și ATP doreau să le ofere sportivilor inclusiv posibilitatea de a-și îngheța complet clasamentele în acest an, dar această opțiune nu mai este de actualitate. Potrivit cotidianului spaniol Marca, cele două organisme s-au pus de acord să schimbe formatul clasamentelelor. Astfel, sportivii care nu vor participa la anumite turnee vor pierde doar a 52-a parte a punctelor acumulate.

O măsură care o afectează direct pe campioana noastră, Simona Halep. Ocupanta locului 2 în clasamentul WTA, constănțeanca are în prezent 6.076 puncte și va pierde 116 puncte dacă măsurile anunțate vor fi puse în aplicare, scriu jurnaliștii spanioli.

„Această schimbare le va permite jucătorilor de top să-și aleagă la ce evenimente vor participa în luna septembrie, fară să aibă obligația să meargă peste tot”, notează sursa citată.

Se schimbă clasamentul mondial în tenis, iar Simona Halep e afectată. Câte puncte va pierde
Se schimbă clasamentul mondial în tenis, iar Simona Halep e afectată. Câte puncte va pierde

Cum arată momentan clasamentul WTA

Actuala configurație a clasamentului din tenisul mondial feminin o găsește pe Ashleigh Barty în postura de lider, urmată pe podium de Simona Halep și de Karolina Pliskova. Sezonul se va relua oficial pe 3 august, cu turneul de la Palermo.

Cum arată Top 10 WTA:

1. Ashleigh Barty 8.717 puncte
2. Simona Halep 6.076
3. Karolina Pliskova 5.205
4. Sofia Kenin 4.590
5. Elina Svitolina 4.580
6. Bianca Andreescu 4.555
7. Kiki Bertens 4.335
8. Belinda Bencic 4.010
9. Serena Williams 3.915
10. Naomi Osaka

Urmăriți Impact.ro și pe