Caz incredibil, dar adevărat, în România. O firmă de construcții și-a luat înapoi asfaltul pe care îl turnase proaspăt, pentru că nu s-a înțeles la preț cu o altă societate. Totul s -a întâmplat pe o stradă din orașul Aninoasa, județul Hunedoara, acolo unde zeci de metri de asfalt au fost decopertați la scurt timp după ce au fost turnați. Află povestea, pe larg.
Câteva zeci de metri de asfalt care au fost turnate pe o stradă din orașul Aninoasa, județul Hunedoara, au fost decopertate la puțin timp după finalizarea lucrărilor. Asta din cauză că două societăți, care au introdus canalizarea și magistrala de apă pe strada cu pricina, nu s-au înțeles asupra prețului asfaltării, cerut de o a treia firmă, scrie Gazeta de Dimineață.
O companie din Hațeg și una din Deva – Pro Metal și Metal Prod, au fost cele care au câștigat contractele pentru apă, respectiv canalizare. Odată finalizate lucrările, șoseaua pe unde au fost introduse rețelele a intrat în proces de asfaltare. Numai că, la scurt timp a fost decopertată de către cei de la Drupo, din cauza faptului că cele două firme nu au fost de acord cu prețul.
„Cele două firme s-au înțeles să pună jumătate jumătate să asfalteze înapoi strada. Lucrarea fiind finalizată, toate bune. Ei, cele două firme, după asfaltarea străzii, nu s-au înțeles la prețul asfaltului.
Firma care a făcut lucrarea de asfaltare a venit și și-a luat asfaltul. După ce a fost finalizată, a venit și a rașchetat jumătate de asfalt care l-a pus și a spus firmei cu magistrala de apă, refaceți voi”, a spus primarul orașului Aninoasa, Nicolae Dunca.

Operatorul de apă din Valea Jiului, care beneficiază de pe urma lucrărilor de extindere a rețelelor de apă și canalizare, este nevoit acum să vină cu soluții pentru a readuce strada la forma inițială. De partea cealaltă, Primăria orașului Aninoasa amenință cu plângere penală, în cazul în care nu se vor porni demersurile pentru refacerea străzii.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Lucrările de asfaltare a străzii ar fi costat pe fiecare dintre cele două companii care au stricat drumul pentru a introduce țevi de apă și canalizare în jur de 170.000 lei.