Perioada pandemiei a dat o lovitură dură industriei auto. Constructorii s-au confruntat cu o scădere tot mai dramatică a vânzărilor de mașini noi timp ce trei ani la rând. Dacă spectrul coronavirusului a scăzut în intensitate, a apărut criza semiconductorilor, apoi problema inflației și a prognozatei recesiuni economice. La ora actuală, numărul de mașini noi vândute a ajuns la mai puțin de trei sferturi față de 2019.
Vânzările de autoturisme din Europa vor înregistra un nou declin la finalul lui 2022, potrivit estimărilor constructorilor de automobile de pe continent, ajungând la o diferență de peste un sfert față de nivelul pre-pandemic.
În 2019, vânzările de automobile din Europa ajungeau la aproximativ 13 milioane de unități, la finalul unei perioade de creștere susținută, însă odată cu criza pandemică vânzările au scăzut trei ani la rând, coborând sub nivelul de 10 milioane, scrie profit.ro.
Pentru 2022, ACEA – Asociația Constructorilor Auto din Europa, estimează al treilea an consecutiv de declin, cu circa 1% sub nivelul din 2021 și cu 26% față de 2019. Sunt circa 3,5 milioane de autoturisme care s-au pierdut, din cauza celor două crize succesive.
În primele 8 luni din 2022 volumele vândute s-au contractat cu 12%, ajungând la numai 6 milioane de mașini noi vândute. Printre cauze s-a numărat criza de componente, cum ar fi lipsa semiconductorilor.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În perioada următoare, producătorii se tem că cererea de automobile noi va scădea și mai mult, din cauza inflației și a temerilor legate de recesiune. Este motivul pentru care constructorii cer ca guvernele să se implice și să ia măsuri care să vină în ajutorul industriei auto.
În luna iunie, vânzările de mașini noi în Europa scăzuseră pentru a 11-a lună consecutivă, deoarece inflația record și scăderea încrederii consumatorilor s-au alăturat perturbărilor prelungite ale lanțului de aprovizionare, scrie playtechro.
Înmatriculările în cele 27 de state membre UE plus Marea Britanie și țările EFTA au scăzut cu 13%, la 948.149 de vehicule în mai, a declarat asociația industrială ACEA. Cel mai afectat dintre marii producători de automobile a fost Grupul Volkswagen, care a înregistrat o scădere a vânzărilor cu 22% față de aceeași lună a anului trecut.
Cu toate acestea, producătorii de automobile din Asia au înregistrat câștiguri în luna mai. Vânzările Grupului Hyundai au crescut cu 9,8%, vânzările Nissan au crescut cu 3%, iar Grupul Toyota (inclusiv Lexus) au crescut cu 1%.
Astfel, Hyundai Group, care vinde mărcile Hyundai și Kia, a rămas pe locul 3 în vânzările de grup, după VW Group și Stellantis. Hyundai Group și-a crescut cota de piață cu 2,1 puncte procentuale, până la 10,2 procente.
Printre alți mari producători de automobile, vânzările Stellantis au scăzut cu 15 la sută; Grupul Renault a pierdut 9,8%, în ciuda unei creșteri de 12% pentru Dacia; BMW, inclusiv Mini, a scăzut cu 13%, iar Mercedes-Benz, inclusiv Smart, a scăzut cu 8,3%.
Pentru a compensa vânzările pierdute, mulți producători de automobile au crescut prețurile și au mutat producția către modelele lor cele mai scumpe, care produc profituri mai mari. Dar această strategie s-ar putea confrunta cu limite pe măsură ce consumatorii se luptă tot mai aprig cu inflația.