Se întâmplă astăzi, 24 martie, pe cer. Aurorele boreale sunt unul dintre cele mai spectaculoase fenomene ale naturii. Supranumite și „Luminile nordului” ele apar în emisfera nordică, în zone apropiate ce Cercul Polar. Atunci când se manifestă în extremitatea sudică a plantei, poartă numele de aurore australe. Dar în noaptea de vineri mult mai mulți pământeni vor avea parte de acest spectacol fascinant.
Aurora polară este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, iar când apare în emisfera sudică, poartă numele de auroră australă.
Dar o gaură coronală imensă, creată recent în atmosfera Soarelui, va da naștere acestui fenomen extraordinar, ce va putea fi admirat de mult mai mulți pământeni, situați mult mai la sud decât zona în care se manifestă, de obicei, aurorele boreale.
Găurile coronale au o temperatură mai rece, așa că nu strălucesc la fel de strălucitor ca alte zone ale soarelui și, prin urmare, arată negre.
„Gaura coronală actuală, cea mare în acest moment, are o lungime de aproximativ 300.000 până la 400.000 de kilometri”, a declarat Alex Young, director asociat pentru știință la Divizia de Știință Heliofizică a NASA Goddard, pentru Insider. „Adică aproximativ 20-30 de Pământuri aliniate spate la spate”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Aceste fenomene pot crea vânturi solare ce ajung la viteze de 500-800 km/secundă și creșterea intensității câmpului magnetic interplanetar, dar creează și aurore boreale.
Dacă informațiile se vor dovedi a fi precise, acest lucru poate duce la furtuni geomagnetice și la aurore boreale, pe măsură ce particulele încărcate se vor întâlni în câmpul magnetic al Pământului. NASA anticipează o furtună de mărime moderată care vor avea loc în noaptea de 24 martie, scrie iflscience.com.
Deși există întotdeauna o anumită incertitudine asociată cu astfel de evenimente, cele mai apropiate găuri coronale comparabile din trecut au condus la observarea aurorelor până în zonele de sud, la New York și Seattle, spre exemplu.
Găurile coronale sunt mai puțin cunoscute, parțial pentru că sunt văzute în partea extremă a spectrului cu raze X și ultraviolete, nu în lumina vizibilă și nu au fost detectate până în anii 1960. Cu toate că aceste găuri coronale sunt destul de comune, cele mai multe se întâmplă aproape de polii Soarelui, unde activitatea lor are un efect redus asupra Pământului.
În loc ca acest câmp magnetic al Soarelui să formeze bucle care împiedică eliberarea particulelor încărcate, în timp ce se formează găurile coronale, el ajunge în spațiu, iar sarcinile pot fi trimise de-a lungul liniilor de câmp.
Rezultatul este un flux de mare viteză în gaura coronală, care poate fi eliberat rapid și canalizat de câmpurile magnetice ale oricăror planete suficient de norocoase încât să le primească spre poli.
Exact ca în cazul petelor solare și altor tipuri de activitate solară, găurile coronale se pot întâmpla în orice moment, dar sunt afectate de ciclul solar de 11 ani.
