Se fac angajări în această ramură de activitate. Meseria era considerată terminată în România

Stan Filon 09.03.2022, 13:02
Se fac angajări în această ramură de activitate. Meseria era considerată terminată în România

Se fac din nou angajări în această ramură de activitate care părea sortită pierii! Vorbim despre minerit, care va fi reînviat, după ce războiul din Ucraina a făcut multe state din Uniunea Europeană să caute alternative de încălzire la gazul rusesc. Așadar, după ce au fost concediați pe capete, acum România are nevoie din nou de mineri. Anunțul a fost făcut de președintele Senatului, Florin Cîțu.

Se fac din nou angajări în minerit

Uniunea Europeană se pare că uită de noxe, în contextul în care cele mai multe țări europene vor să nu mai depindă de gazul rusesc, ca o măsură de sancțiune economică la adresa Rusiei, care a invadat aparent fără vreun motiv întemeiat Ucraina. Așadar, din ce în ce mai multe țări își îndreaptă atenția spre minele de cărbune, pe care se grăbesc să le repornească. Este și cazul României. Cel care a dat vestea a fost președintele Senatului, Florin Cîțu, care a anunțat de câți mineri este acum nevoie.

„Ieri a fost o discuţie mai lungă pe energie. Aseară, premierul s-a întâlnit cu cei de la Complexul Energetic Muntenia şi cei din Hunedoara pentru a reporni acele capacităţi care folosesc cărbune. Este clar că, în această situaţie complicată, toată Europa se uită la surse alternative pentru a produce energie. Şi România avea deja aceste resurse. Vom vedea dacă va trebui să importăm şi cărbune. Vor fi adăugaţi 300 MW. Asta înseamnă că va trebui să angajăm vreo 600 de persoane din nou în sectorul minier, ceea ce este o vestă bună pentru aceşti oameni, care au suferit”, a afirmat Cîţu la Senat, potrivit Agerpres.

Se fac din nou angajari in minerit
Se fac din nou angajari in minerit

Rosia Montană, intrată din nou în vizorul autorităților

Mai mult de atât, războiul din Ucraina pare un moment oportun pentru guvernul României de a începe și exploatația de la Roșia Montană, chiar dacă acolo nu se află cărbuni, ci aur. Proiectul a fost abandonat ani la rând, după proteste masive în stradă, iar zona a fost chiar declarată sit istoric în categoria A și inclusă de UNESCO pe lista obiectivelor protejate mondiale.

„Repornirea se va face doar pentru această situaţie. Vedem cât ţine această situaţie. Dacă Europa revine la extracţia de cărbune, ar trebui să ne uităm şi la proiectul Roşia Montană. Până la urmă, avem şi acolo resurse pe care le putem folosi în interesul României şi ar trebui să ne uităm în ce condiţii am putea să începem şi acolo exploatarea”, a adăugat liderul PNL.

Este nevoie de legea offshore

În plus, fostul premier al României a spus că România trebuie să adopte rapid legea offshore, care va permite extracția de gaz din Marea Neagră.

„O să avem legea offshore. Suntem foarte aproape de a avea legea offshore. Ieri am mai cerut Ministerului Energiei câteva simulări pentru variante, dar suntem foarte aproape de a da legea offshore. Vă daţi seama, în acest context, toate forţele politice ale coaliţiei susţin ca legea offshore să fie aprobată cât mai rapid. În momentul în care va veni în Parlament, vă garantez că va trece foarte rapid, în procedură de urgenţă. E nevoie pentru că sunt deja companii care de a doua zi după ce este aprobată această lege vor extrage gaz şi îl vor pune pe piaţă”, a spus președintele Senatului.

Încă nu se știe exact ce procent din gazul offshore va primi România, însă au fost deja vehiculate niște cifre pe care premierul Nicolae Ciucă le-a confirmat. Respectiv, statul ar primi 60%, pe când companiile care vor extrage gazul ar primi 40% din totalul de gaz scos la suprafață.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...