Se dau salarii de 4.500 de lei în România, fără facultate. Sunt mii de joburi disponibile

Mihnea Tălău 18.08.2023, 12:45
Se dau salarii de 4.500 de lei în România, fără facultate. Sunt mii de joburi disponibile

Reprezentanţii unui site de recrutare susțin că agricultura, construcţiile, industria alimentară şi IT-ul au scos pe piaţă de începutul anului 2023 peste 80.000 de joburi noi, adică aproximativ 35% din numărul total de joburi disponibile.

Domeniile care ar putea pierde din toamnă facilităţile fiscale

În comunicatul platformei de recrutare se spune că aceste domenii ar putea pierde din toamnă toate facilităţile fiscale pe care le aveau pentru remunerarea angajaţilor. Și acestea erau nu puține – scutirea de la plata impozitului pe venit, reducerea CAS ori exceptarea de la plata contribuţiilor pentru sănătate.

Sunt bani frumoși, chiar dacă

„Vorbim despre patru mari angajatori ai economiei, dar şi despre domenii care se luptă fie cu deficit de candidaţi, fie cu o rată mare a fluctuaţiei de personal, fie cum ambele. De la începutul anului şi până acum, aceste sectoare au scos în piaţă peste 80.000 de joburi noi, adică aproximativ 35% din numărul total de joburi disponibile pe eJobs.ro în acest interval de timp”, a declarat Bogdan Badea, CEO eJobs.ro.

Este cunoscut faptul că angajaţii din IT, câștigă cel mai bine înregistrând o medie salarială netă, la nivel naţional, de 6.300 de lei pe lună, potrivit datelor Salario.ro, comparatorul salarial dezvoltat de eJobs România. Asta în condiţiile în care aşteptările pe care le au candidaţii din acest domeniu ajung o medie netă de 9.000 de lei pe lună, conform aceleiaşi surse. Un software developer, spre exemplu, intră într-o medie netă, la nivel naţional, de 7.500 de lei, un programator full stack – 7.100 de lei, iar un programator Java 6.000 de lei. Cel mai bine plătiţi sunt arhitecţii IT, care vin cu o medie salarială de 15.000 de lei pe lună, în timp ce un QA tester poate câştiga un salariu de aproximativ 4.500 de lei, iar un web developer 5.500, potrivit stiridiaspora.ro.

Codul muncii va fi modificat

Concurență și din afara țării

Sunt bani frumoși, chiar dacă pentru multe dintre posuri nu se cere să ai facultate.

Următorul domeniu în ordinea celor mai mari salarii oferite, este cel al construcțiilor, cu o medie naţională netă de 5.000 de lei pe lună. Poziţiile cel mai des scoase în piaţă de angajatori sunt cele de inginer proiectat (5.000 de lei), inginer constructor (5.500 de lei), inginer civil (6.000 de lei) sau inginer de instalaţii (5.600 de lei). În ceea ce-i priveşte pe muncitorii calificaţi din construcţii, salariile sunt următoarele: un muncitor în construcţii încasează, în medie, 4.500 de lei pe lună, un electrician 4.000 de lei, un instalator 4.000 de lei. Media salarială pentru muncitorii necalificaţi este de 3.400 de lei.

„IT-ul şi construcţiile sunt, totodată, două domenii care au concurenţă reală şi din afara ţării, angajatorii din străinătate fiind foarte interesaţi de candidaţii cu experienţă în aceste zone. Dacă pe partea de IT vedem mulţi specialişti care lucrează, simultan, pe proiecte locale şi proiecte internaţionale, angajatorii locali şi cei externi putând, astfel, să împartă aceeaşi resursă, când vine vorba despre construcţii, angajarea nu se poate face fără relocare şi, din acest punct de vedere, România este puternic ameninţată de ofertele pe care candidaţii le primesc din afară. Pe de altă parte, în ultimii ani am văzut şi un număr mare de muncitori străini care vin să lucreze în România în acest domeniu şi nu numai. Majoritatea vin din Asia”, a explicat Bogdan Badea.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...