Schimbări importante la programul „Prima Casă”. Se va numi altfel și vor fi și alte condiții

Raluca Juncu 03.04.2020, 19:43
Schimbări importante la programul „Prima Casă”. Se va numi altfel și vor fi și alte condiții

Implementarea Programului Prima Casa va continua și în 2020, iar Ministerul Finanțelor Publice a anunțat că proiectul va avea alocat un plafon de garanții de 2 miliarde de lei. Dar ce schimbări intervin anul acesta, în cadrul programului?

Ce schimbări apar pentru programul „O familie, o casă”

Programul Prima Casă urmează să fie transformat oficial în „O familie, o casă” și are drept obiectiv reducerea costurilor de finanțare pentru românii care-și doresc o locuință. Măsura a fost introdusă într-un proiect legislativ care a trecut deja de Parlament și a fost aprobat recent și de Președintele Klaus Iohannis. Deși au început deja înscrierile, regulile urmează să se modifice treptat, în timp ce programul deja a fost inițiat.

Ce schimbări apar pentru programul „O familie, o casă”
Ce schimbări apar pentru programul „O familie, o casă”

În afară de numele schimbat beneficiarii proiectului vor trebui să aibă un venit net individual sau împreună cu soțul/soția de cel mult 4.500 de lei. Pentru familiile care au unul sau mai mulți copii, limita veniturilor cu care trebuie să se încadreze a fi mai mare, respectiv aceasta va ajunge la valoarea de 7.000 de lei, potrivit avocatnet.ro.

Românii care vor să se înscrie în acest program o vor putea face doar dacă doar dacă nu dețin sau nu dobândesc pe durata desfășurării contractului de credit mai mult de jumătate dintr-o altă locuință aflată într-un oraș. Această regulă îi exclude, însă, pe cei care au beneficiat de un imobil sau de o parte dintr-unul dobândit prin moștenire.

O altă schimbare introdusă în programul „O familie, o casă” are în vedere și reducerea ratei dobânzii creditului garantat de stat cu 0,5%, pentru familiile care au doar un singur copil. Însă, în familiile care trăiesc cel puțin doi copii, dobânda va fi mai mică cu 1%.

Important de precizat este însă faptul că prevederile din acest proiect legislativ nu vor intra în vigoare decât după publicarea în Monitorul Oficial.

Ce bănci sunt participante în proiect

Băncile participante sunt: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Leumi Bank și Intesa Sanpaolo Bank.

Despre program

În 2019, la cererea Băncii Naționale a României, Ministerul Finanțelor a hotărât să transforme Programul Prima Casă într-un proiect de natură socială, accesibil doar celor cu venituri de până la 4.500 de lei, ținând cont de faptul că până acum au beneficiat de acesta și persoane care aveau posibilitatea de a accesa fără probleme un credit standard, transmite Digi24.

Pentru proiectul din acest an, Ministerul Finanțelor Publice a acordat 1,98 miliarde lei din plafonul total de 2 miliarde lei, alocat pentru anul 2020 prin Hotărârea de Guvern nr.112/2020, publicată în Monitorul Oficial nr.100 din data de 11 februarie 2020.

 

Urmăriți Impact.ro și pe