În urmă cu câteva luni, atunci când au avut loc exploziile la conductele submarine de gaze naturale Nord Stream, toate acuzațiile s-au dus direct către Rusia, fiind considerată unica vinovată de către majoritatea liderilor mondiali. Cu toate acestea, în prezent, unii oficiali occidentali au dubii cu privire la faptul că responsabilul ar fi Kremlinul, potrivit „The Washington Post”.
Exploziile s-au petrecut la sfârşitul lunii septembrie, reușind să avarieze extrem de grav conductele submarine construite pentru a transporta gazele naturale din Rusia către Europa, liderii mondiali au acuzat rapid Moscova de un act de sabotaj extrem de periculos.
S-a tot zvonit că intenţia Kremlinului era de a reduce destul de mult fluxul energetic către milioane de oameni de pe continent, mai mulți lideri considerând acest lucru un şantaj care nu va face nimic altceva decât să ameninţe ţările pentru a le determina să-şi retragă sprijinul financiar şi militar pentru Ucraina.
Cu toate acestea, după câteva luni de investigaţii, oficialii au lansat mai multe zvonuri conform cărora nu Rusia ar fi cea vinovată pentru atacul asupra conductelor Nord Stream.
„Nu există nicio dovadă în acest moment că Rusia a fost în spatele sabotajulu”, a declarat un oficial european.
Declarația a fost făcută după o evaluare la care au participat 23 de oficiali din domeniul serviciilor de informaţii şi al diplomaţiei, din nouă ţări, cu care jurnaliştii „The Washington Post” au reușit să stea de vorbă în ultimele săptămâni. Unii au mers chiar mai departe de atât şi spun că nu cred că Rusia este responsabilă.
În schimb, încă mai există persoane care consideră în continuare Rusia ca fiind principalul suspect, au declarat că atribuirea fermă a atacului s-ar putea dovedi imposibilă.
În tot acest timp de după producerea exploziilor, anchetatorii au analizat reziduurile de explozibili recuperate de pe fundul Mării Baltice.
Mai mult decât atât, seismologii au reușit să identifice momentul în care au avut loc cele trei explozii din 26 septembrie, care ulterior au dus la patru scurgeri pe conductele Nord Stream 1 şi 2, fiind în mod clar avarii deliberate. Un oficial din cadrul guvernului german este de părere că explozibilii au fost plasaţi în exteriorul structurilor.
Aceste scurgeri au avut loc în zonele economice exclusive ale Suediei şi Danemarcei, iar satele europene au încercat să cartografieze ce nave se aflau în regiune în zilele dinaintea exploziilor, în speranţa de a elimina suspecţii.
„Ştim că la această cantitate de explozibili trebuie să fi fost un actor la nivel de stat. Nu este vorba doar de vreun pescar care a decis să pună o bombă acolo. A fost ceva foarte profesionist. lecţia învăţată este că reţeaua energetică, cablurile submarine, internetul rămân vulnerabile în faţa a tot felul de terorişti”, a declarat ministrul finlandez de externe Pekka Haavisto într-un interviu acordat luna aceasta.
În pofida acestor lucruri, tot Rusia rămâne suspectul principal, iar acest lucru se datorează istoriei sale recente de bombardare a infrastructurii civile din Ucraina şi a înclinaţiei sale pentru războiul neconvenţional, au mai notat oficialii cu care „Washington Post” a stat de vorbă.