Scene dramatice la frontiera dintre Grecia și Turcia. Ce fac autoritățile cu migranții

Redacția IMPACT 16.03.2020, 11:49
Scene dramatice la frontiera dintre Grecia și Turcia. Ce fac autoritățile cu migranții

Conflictele geopolitice care au loc între Rusia și Turcia, privind regiunea Idlib, din Siria, a determinat Turcia către deschdierea frontierelor cu UE. Acest lucru a permis prezența unui flux de refugiați sirieni să traverseze granița pentru a ajunge pe continentul european.

Ce se întâmplă acum la granița dintre Grecia și Turcia

Încă de la sfârșitul lunii februarie, conflictele continuă la granița dintre Grecia și Turcia, pe măsură ce mii de migranți forțează intrarea în Grecia. Autoritățile elene au dispus de noi măsuri drastice pentru ca oamenii să nu mai încerce să intre în stat. Pentru prima dată, joi, s-au folosit gaze lacrimogene înspre trecerea de frontieră de la Kastanie, pe partea turcă a graniței, scrie HotNews. Ulterior, pentru a-i descuraja pe străini să treacă granițele, autoritățile au dispus de ventilatoare uriașe pentru a-i ține la depărtare.

Criza migranților ia tot mai mult amploare. Foto: Captură video
Criza migranților ia tot mai mult amploare. Foto: Captură video

12 martie a fost o zi de foc pentru că migranții au ripostat, la rândul lor, folosind sticle indendiare pe care le-au aruncat peste gardurile Greciei. Mai mult, unii din ei au dat foc și unor porțiuni de gard, pentru a topi sârma ghimpată. Aceste evenimente au avut loc în contextul Guvernul de la Ankara a anunțat că nu va mai împiedica migranții și refugiații să treaverseze granița și că le va permite trecerea în Europa.

„Turcia își va ține granițele deschise pentru migranții care vor să meargă în Europa, până când UE va îndeplini așteptările Ankarei în legătură cu acordul privind migranții, din 2016”, a declarat miercuri președintele Tayyip Erdogan.

Erdogan a condamnat, într-un discurs în fața parlamentarilor partidului său, acțiunile forțelor de securitate elene, prezentând și scene video cu intervențiile de la granița Greciei. „Nu există nicio diferență între acele imagini de la frontiera elenă și ceea ce au făcut naziștii”, a susținut Erdogan.

Peste 40.000 de migranți trăiesc în taberele care sunt deja supraaglomerate din Insulele Egee, aproximativ 2.000 dintre aceștia fiind minori. Germania, Franța, Irlanda, Finlanda, Portugalia, Luxemburg și Croația se numără printre statele europene care au transmis că doresc să îi primească, dar deocamdată nu se cunosc exact condițiile în care aceștia ar putea fi preluați. Statul german a declarat că intenționează, în primul rând, să ia copii bolnavi, care ar fi în număr de cateva sute.

Miniștri de Interne ai Uniunii Europene nu s-au decis încă referitor la procedurile de admitere a refugiaților pe teritoriul european.

Urmăriți Impact.ro și pe