Scandal în cazul imaginilor de pe pachetele de țigări: un bărbat susține că poza personală i-a fost folosită fără acordul său

Pe toate pachetele de țigări care se vând în Uniunea Europeană se regăsesc poze cu diverse persoane mutilate sau cu grave afecțiuni, care au rolul de a descuraja fumatul. Comisia Europeană, care a implementat acest proiect, se află în mijlocul unui scandal după ce un bărbat susține că i-a fost folosită poza fără acordul său.

Un bărbat în vârstă de 60 de ani din estul Franței susține că a fost surprins neplăcut atunci când a descoperit că una dintre pozele de pe pachetele de țigări îi aparține. Bărbatul susține că pe unele pachete de țigări se regăsește o fotografie în care unul dintre picioare este amputat.

Potrivit cetățeanului de origine albaniană, poza îi aparține și a fost folosită fără acordul său. El susține că și-a pierdut piciorul în 1997 și și-a rugat avocatul să ceară explicații la Comisia Europeană.

Comisia Europeană, un nou scandal din cauza pozelor de pe pachetele de țigări

Potrivit bărbatului din estul Franței, poza a fost descoperită de fiul său. Acesta l-a recunoscut imediat pe tată său după cicatricile și arsurile din zona piciorului amputat.

A adus pachetul acasă și tatăl său i-a confirmat bănuiala. Bărbatul crede că poza a fost făcută de reprezentanții unui spital la care a mers pentru a vedea dacă poate beneficia de o proteză.

Pe mai departe, el nu și-ar fi dat acceptul pentru ca poza sa să fie folosită.

În replică, reprezentanții Comisiei Europene susțin că pozele sunt preluate dintr-o bază de date și că toate persoanele care apar în ele și-au dat acordul pentru acest lucru. În cazul celor care nu mai sunt în viață, acordul a fost obținut de la rudele lor.

Nu este pentru prima dată când Comisia Europeană se lovește de astfel de acuzații. În 2017, chiar un cetățean român care locuiște în Anglia susținea că a descoperit că una dintre imaginile de pe pachetele de țigări aparține tatălui său, decedat între timp. Avocatul său cerea atunci daune de 1 milion de euro.

Dar Bruxellesul arăta că astfel de practici sunt frecvente și că pentru exact aceeași fotografie mai sunt depuse zeci de plângeri similare.