Scandal de proporții în seara în care CFR a luat titlul: ce a făcut un jucător al campioanei

Scandal de proporții în seara în care CFR a luat titlul: ce a făcut un jucător al campioanei

La CFR Cluj nu e liniște nici după câștigarea titlului. Chiar în seara victorioasă din Bănie, a izbucnit un scandal de proporții, iar declarațiile unui jucător din echipa antrenată de Dan Petrescu au inflamat spiritele.

Scandal de proporții în seara în care CFR a luat titlul. Un jucător al campioanei s-a revoltat

CFR Cluj și-a adjudecat al treilea titlu consecutiv, al șaselea din istorie, după ce a câștigat clar „finala campionatului” de pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova. Cu 3-1 s-a impus formația ardeleană, chiar pe terenul contracandidatei, unde au și fost înmânate tricourile de campioni și trofeul pentru câștigarea Ligii 1. Dar putea să fie o sărbătoare în liniște?

Unul dintre jucătorii campioanei, om de bază în echipa antrenată de Dan Petrescu, a răbufnit și a avut un mesaj dur la adresa conducătorilor grupării din Gruia. Acesta a făcut afirmații care au inflamat spiritele în tabăra ardeleană, însă jucătorul e hotărât să își facă dreptate și să primească ceea ce i se cuvine. Probabil că nu ar fi avut nicio reacție dacă lucrurile erau în regulă la CFR Cluj. Mijlocașul CFR-ului, absent din „finala” cu Craiova, spune că e neplătit de luni buni și a lansat o tiradă la adresa conducerii clubului ardelean.

Bucuria din vestiarul CFR-ului după câștigarea celui de-al treilea titlu consecutiv Foto: Facebook CFR 1907 Cluj

Damjan Djokovic vrea banii, nu explicații de la conducere

Mijlocașul croat Damjan Djokovic, 30 de ani, spune că are mulți bani de primit de la CFR, și nu doar el.

Sunt sub contract cu CFR, cred că toată lumea fotbalistică ştie că, la 30 de ani, nu mai am mult de jucat şi dacă vine o ofertă mai bună pentru mine din punct de vedere sportiv, un proiect bun, şi mai ales economic, sper că şi lumea de la CFR mă va înţelege. Până acum sunt jucătorul CFR şi în seara asta sărbătoresc câştigarea celui de-al treilea titlu la rând.

Nu ştiu cine a promis ce a promis, dar întâi jucătorii trebuie să fie plătiţi. Noi nu suntem plătiţi din luna martie şi cred că e ceva inadmisibil. Nu ştiu cine ce transferuri promite, dar cred că grupul acesta care a câştigat pe teren trebuie să fie plătit. În rest, toate promisiunile de la nu ştiu cine vin sunt istorie. Nu vreau explicaţii vreau să văd banii în cont, la fiecare om din echipa asta”, a declarat Djokovic la TV Telekom Sport.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI