Editorial Dan Mlădinoiu

Sayonara, Nippon!

Dan Mlădinoiu 09.08.2021, 10:03
Sayonara, Nippon!

Jocurile Olimpice ediția Tokyo 2020 sunt amintire. De fapt, o frumoasă frescă ce leagă cu mozaicul său pagodele uneia dintre cele mai admirate națiuni de pe glob. Acolo unde respectul și grija pentru ființa umană sunt țesute pe un neasemuit și imens voal de mătase, sportul a fost la el acasă.

Sayonara, Nippon!

Cele cinci cercuri colorate ale olimpismului s-au rostogolit pe întinsul splendidului arhipelag nipon. Au lăsat în urma lor, ca întotdeauna de când există, semnele unice ale întrecerii cu limitele umane: fervoare, adrenalină în exces, lacrimi de fericire împletite cu cele de necaz, momente unice, trăiri prototip, sudoare și uneori sânge. Precum numele de botez al unui celebru grup american de jazz-rock din anii ‘ 70 – Blood, Sweat & Tears.

Gladiatorii de azi au intrat singuri sau în formații pentru a cuceri în luptă dreaptă rodul muncii lor herculeene: extazul victoriei, mândria de a se înfășura cu drapelul național în acordurile imnului țării, recunoașterea mondială, gloria, aplauzele omenirii iubitoare de sport. La aceste înfruntări au participat și sportivi conștienți că șansele lor de a dobândi faimă erau minime, dar tocmai o astfel de cutezanță și îndârjire i-a pus pe același podium, e drept, imaginar cu laureații.

„La un om totul trebuie să fie frumos. De la haine până la suflet”, inspirat scria romanciera Ileana Vulpescu. Ei bine, toți, absolut toți acești actori ai scenei din spectacolul „Tokyo 2020” au fost nu doar admirabili, ci înnobilați de nevăzuta zeitate a sportului. O entitate care a “bântuit” J.O., împăștiind har și putere în arenele edificate printre templele shintoiste ctitorite milenar în Japonia.

Competitorii, fără excepție, au fost produsele dintr-o vitrină de cleștar. Pentru că mișcarea de performanță și nu doar la nivelul ei maxim ridică mintea, sufletul și mușchii peste ștacheta unei anoste normalități. Dacă nu ar exista Jocurile Olimpice și alte asemănătoare “bătălii”, lâncezeala ar sufoca grăuntele spiritual care împinge omenirea spre încântătoarele frontiere ale neuitării.

România și-a luat la revedere de la Jocurile Olimpice 2020
România și-a luat la revedere de la Jocurile Olimpice 2020

“Citius, Altius, Fortius”

Acea deviză olimpică despre viață într-o limbă moartă: “Citius, Altius, Fortius” (mai repede, mai sus, mai puternic) rămâne peste vremuri imemoriale un motto închinat vieții și sănătății umane. Unde nu există sport și cultură, cresc și năpădesc plantele deșertăciunii, deoarece oamenii nu obosesc să fie banali și se bucură de acest lucru. Este nevoie ca resorturile cerebrale să câștige spațiu.

Avem semeni care au pășit desculț în viață, dar niciodată în genunchi. Aceștia sunt adevărații campioni, cei îndreptățiți să poarte medalii la gât. Olimpice sau de orice fel. Jocurile recent încheiate au fost, ca și celelalte, un reușit exercițiu de seducție. O încercare de a redemonstra, până la obsesie, că biruința nu e obligatorie. Obligatorie este lupta. Să fii provocat în viață este inevitabil. Să fii înfrânt este opțional.

Flacăra olimpică, focul sacru s-a stins. De când mă știu, această neardere mi-a provocat un vid în ființă. Este adevărat, temporar, fiindcă mă opun operei de Nobel a lui Einstein și comprim timpul în subconștient. Din patru (ani) fac unul.

Întreaga mea gratitudine tuturor sportivilor noștri care au concurat la aceste Jocuri Olimpice. Indiferent dacă au obținut sau nu medalii. Mă plec în fața lor cu simțământul că m-au reprezentat cu onoare și întregul efort de care au fost în stare, acolo, pe tărâmul unde se termină sau de unde începe planeta. Îi îmbrac cu inima, mulțumindu-le. Fără dram de șovăială.

Faptul că au plecat să se bată cu gravitația, cronometrele, alte legi ale fizicii, necunoscuți și puternici adversari mă determină să-i asigur de întreaga prețuire. Vine de la un compatriot obișnuit, anonim, însă mândru de ei.

Marea noastră actriță, Rodica Mandache, are o vorbă: “Lucrurile cu adevărat bune din viață încap toate pe o singură pagină”. Filă pe care le-o dedic cu sinceră plăcere. Ca și celorlalți competitori de la recent încheiatul regal al sportului. Spectacol de colecție pentru care lumea îi mulțumește gazdei, rostind într-un modern cor de samurai: “Sayonara, Nippon!” (Rămas bun, Japonia!).