Șantierele morții din timpul comunismului. Recordul deceselor îl deține, oficial, Transfăgărășanul

Stan Filon 03.08.2021, 09:11
Șantierele morții din timpul comunismului. Recordul deceselor îl deține, oficial, Transfăgărășanul

Un eveniment nefericit a întristat ieri România. Doi muncitori au murit și alți patru au fost grav răniți, după ce au fost pur și simplu îngropați de vii. Muncitorii săpau un șanț în centru Bucureștiului, atunci când malurile au căzut peste ei, fiind prinși ca într-un mormânt. România este plină însă de astfel de povești de groază. Mii și mii de români și-au pierdut astfel viața pe șantierele comuniste.

Șantierele morții din timpul comunismului

Nicolae Ceușescu a construit adevărați coloși precum Casa Poporului, Transfăgărășanul, Canalul Dunăre-Marea Neagră, complexele hidroenergetice de la Porţile de Fier, Bicaz și Vidraru. Acestea au fost construite de mii și mii de români, iar mulți nu au mai plecat niciodată de pe șantier.

Au murit în accidente de muncă sau pur și simplu au căzut morți din picioare din cauza oboselii, deshidratării și chiar au murit de foame. Regimul comunist i-a pedepsit pe românii care nu erau comuniști perfecți. Aceștia erau trimiși pe șantier pentru a-și da viața. Așa au murit foarte mulți deținuți politici.

Santierele mortii din timpul comunismului
Santierele mortii din timpul comunismului

Femeile munceau și mureau cot la cot cu bărbații

Multe dintre victimele care au căzut pe șantierele comuniste nici măcar nu s-au bucurat de o cruce pe care să le scrie numele. Au fost îngropați ca niște câini, la baza lucrărilor de amploare ale lui Nicolae Ceușescu, chiar în fundațiile de beton, scrie adevarul.ro.

Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost un adevărat Auschwitz românesc. Este construit efectiv pe cadavrele deținuților politici. La 25 mai 1949, Consiliul de Miniştri a hotărât demararea lucrărilor pentru construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră, pentru a se asigura un transport mai ieftin şi crearea unui sistem de irigaţii.

Gheorghe Gheorghiu-Dej a folosit şantierul pentru exterminarea fostei clase politice româneşti, a elitei intelectuale, dar şi a tuturor oponenţilor regimului. Lucrările Canalului Dunăre-Marea Neagră din epoca Gheorghe Gheorghiu Dej au fost oprite în 1953, însă au fost reluate 20 de ani mai târziu.

Din vechiul canal nu a fost utilizată decât o mică parte. Amplasamentul canalului realizat se suprapune peste cel început în perioada 1949-1953 pe o lungime de 9,4 kilometri.

Îngropați în fundațiile canalului Dunăre-Marea Neagră

La Canalul Dunăre-Marea Neagră erau trimiși bărbați, dar și femei. Reprezentantele sexului frumos munceau cot la cot cu bărbații și mureau pe capete. Pe toată lungimea Canalului care taie judeţul pe din două erau adevărate lagăre de concentrare.

Deţinuţii politici îşi efectuau pedeapsa de ani grei de temniţă prin muncă forţată. Oamenii erau torturaţi şi ţinuţi flămânzi, în barăci neîncălzite. Aceștia erau treziţi de la ora 3.00 și trimişi în marş la locul de muncă aflat la zeci de kilometri!

Munceau până la epuizare, fie iarnă, fie vară. Bolile făceau ravagii printre muncitori. La Capul Midia unde a fost întemnițat și Corneliu Coposu timp de doi ani, era comandant Liviu Borcea, torţionar de o cruzime ieşită din comun. Ca să fie sigur că printre deţinuţii morţi nu se ascund unii care disimulează, Borcea se plimba printre cadavre cu o ţăpuşă lungă din fier pe care o înfigea pur și simplu în trupurile celor morți pe șantier. Așa s-a întâmplat la fiecare lucrare de amploare pe care Nicolae Ceușescu a început-o în România.

La construirea Transfăgărășanului au fost folosiți militari, țărani, intelectuali, cu toții obligați de regim să ajungă acolo. Și la acest proiect au murit mulți oameni. Oficial, au fost 40 de victime, dar neoficial, cifra celor striviți de stânci este cu mult, mult, mai mare.