Salariul unui soldat din armata română. Cât de bine se câștigă

Stan Filon, Diana Dumitrache 20.02.2022, 14:18
Salariul unui soldat din armata română. Cât de bine se câștigă

Mulți tineri care se gândesc să aleagă o carieră în Armata României se întreabă care este salariul unui soldat. Ei bine, totul a fost făcut public de Ministerul Apărării Naționale care a publicat recent grila de salarizare din Armata Română, valabilă pentru anul 2022. Astfel, am aflat că cel mai bine plătit este șeful Statului Major General, care câștigă o soldă de funcție de 10.880 de lei.

Salariul unui soldat din armata română

Cei care vor să aleagă o carieră militară, trebuie să știe cam ce venituri are un militar român. Potrivit documentelor eliberate ecent de Ministerul Apărării naționale, solda de funcție sau salariul brut al unui soldat este de 2.500 de lei pe lună, conform legii. La această soldă se mai adaugă însă și diferite sporuri, prime și indemnizații. Un soldat/gradat profesionist (SGP) a primit, în mână, în luna ianuarie, între 1.839 și 4.117 de lei. În schimb, funcționarii publici (FP) angajați în MApN au câștigat, pentru o funcție fără comandă, între 2.839 și 8.195 de lei, iar pentu o funcție cu comandă, aceștia au primit între 6.436 și 12.641 de lei, net.

În ceea ce privește personal civil contractual (PCC), sumele primite în mână au fost, pentru funcții fără comandă, de la un minumim de 1.623 la 7.736 de lei, iar pentru cele cu comandă, de la 2.463 la 12.776 de lei. Trebuie săse știe că cei care aleg cariera de militar câștigă gradual în plus. Astfel, un maistru militar a câștigat, în ianuarie, între 2.290 și 5.976 de lei, iar un subofițer, fără comandă, a avut un salariu cuprins între 2.284 și 6.132 de lei.

Salariul unui soldat din armata romana
Salariul unui soldat din armata romana

Ce alte beneficii mai au soldații

Cât câștigă un ofițer? Ei bine, aceștia au salarii mai mari, cuprinse între 2.443 și 11.576 de lei, pentru o funcție fără comandă, în timp ce, pentru cei care au posturi cu comandă, sumele se încadrează între 2.733 și 18.142 de lei, potrivit datelor MApN. MApN precizează că valorile minime sunt cele stabilite pentru program normal de lucru, iar veniturile salariale prezentate cuprind exclusiv drepturile prevăzute de Lege -acadru nr.153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Potrivit legii, personalul militar are dreptul la soldă lunară, care se se compune din solda de funcție, solda de grad, gradații și, după caz, solda de comandă, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salariale. De exemplu, cei cu muncă cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiții de pericol deosebit, beneficiază de o compensație de risc/pericol deosebit de până la 30% calculată la solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază. Militarii primesc și o alocație pentru mâncare și bani pentru normele de echipare. Aceștia mai au dreptul la echivalentul a 50% din solda lunară pentru chirie sau pentru ratele la casă, potrivit alephnews.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...