Salariaţii din învăţământ protestează miercuri, în Piaţa Victoriei. Ce nemulțumiri au aceștia

Elena Avramescu 25.05.2022, 08:32
Salariaţii din învăţământ protestează miercuri, în Piaţa Victoriei. Ce nemulțumiri au aceștia

Sindicatele din învăţământ vor organiza, în cursul zilei de miercuri, un protest în Piaţa Victoriei cu scopul de a atrage atenţia asupra obligativităţii soluţionării problemelor salariale cu care se confruntă personalul didactic şi nedidactic din învăţământul preuniversitar şi superior.

Protest miercuri, organizat de salariații din învățământ

Multe unităţi de învăţământ se confruntă cu o lipsă acută de personal nedidactic. În plus, această categorie de personal nu beneficiază nici acum de sporurile pentru condiţiile de muncă. Mai mult, deşi lucrează peste program, din cauza lipsei de personal, salariaţii în cauză nu sunt remuneraţi suplimentar pentru munca prestată, iar acordarea timpului liber corespunzător este imposibilă.

Având în vedere specificul sistemului de învăţământ, se impune reglementarea salariilor de bază ale personalului nedidactic din învăţământ în anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017, nu în anexa nr. VIII”, au declarat sindicaliştii într-un comunicat remis Agerpres.

În plus, la protest vor participa şi angajaţi din palatele şi cluburile sportive şcolare. Aceştia vor protesta faţă de intenţia Ministerului Educaţiei de a transfera aceste instituţii, inclusiv resursa umană, în administrarea autorităţilor locale.

Protest miercuri, organizat de salariatii din invatamant
Protest salariati invatamant

„Reamintim reprezentanţilor Guvernului României şi partidelor politice că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. În plus, personalul din învăţământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiţii de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile H.G. nr. 34/2018 şi H.G. nr. 569/2017”, atrag atenţia sindicaliştii.

Acest proteste este organizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”, în numele celor peste 300.000 de salariaţi din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Protest sindicaliști metrou, marți, 24 mai 2022

Este săptămâna protestelor în București, după de duminică seara a fost anunțat un protest al sindicaliștilor de la metrou, pentru marți, 24 mai 2022. Protestul a fost programat în fața Ministerului Transporturilor, iar anunțul a fost făcut de către cei de la Unitatea Sindicatul Liber de la Metrou, luni seară, prin intermediul unui comunicat.

În jur de 200 de persoane, sindicaliști din cadrul Metrorex, și-au anunțat prezența marți, 24 mai, la o acțiune de protest în fața Ministerului Transporturilor. Acest anunț a fost făcut de principalul sindicat din cadrul metroului bucureștean, USLM.

„Marți, 24.05.2022, între orele 14.00-15.00, în parcarea din fața clădirii Ministerului Transporturilor din București, strada Gării de Nord, intrarea în parcul Gării de Nord, sect. 1 se va desfășura o adunare publică (pichet de protest), organizată de UNITATEA – Sindicatul Liber Metrou (USLM) cu tema importanței metroului pentru Capitala României”, se arată într-un comunicat.

Ultimul protest de amploare de la metrou s-a desfășurat în martie 2021, atunci când traficul de la metrou a fost blocat de către angajați.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...