S-au tăiat panglica, dar și roata. Un șofer și-a distrus mașina într-o groapă pe autostrada inaugurată astăzi de Iohannis

Mihai Roșoiu 03.12.2020, 20:33
S-au tăiat panglica, dar și roata. Un șofer și-a distrus mașina într-o groapă pe autostrada inaugurată astăzi de Iohannis

România mereu surprinzătoare este un slogan care continuă să fie actuală. Un șofer și-a distrus mașina într-o groapă de pe Autostrada Moldovei. De fapt, de pe bucata de autostradă inaugurată astăzi, cu fast, de Klaus Iohannis. Conducătorul auto din Bacău a avut nevoie de intervenția unei echipe mobile, care să-l ajute să iasă din încurcătură.

Un șofer și-a distrus mașina într-o groapă pe Autostrada Moldovei

S-au tăiat panglica, dar și roata. Este cruntul adevăr. Bucata de autostradă inaugurată de președintele Iohannis și de premierul Orban în județul Bacău este atât de nouă și de performantă încât un șofer a avut nevoie de intervenția unei vulcanizări mobile pentru a putea ieși de pe ea. Ce s-a întâmplat. Conducătorul auto a ales să folosească centura ocolitoare a orașului Bacău pentru a scurta timpul de deplasare la destinație. Pe o porțiune a acesteia, deplasarea s-a oprit brusc și violent.

Ghinionistul șofer a nimerit într-o groapă de dimensiuni considerabile din șosea și a fost nevoit să se retragă pe banda de urgență. Anvelopa autoturismului s-a deteriorat serios, dar aceasta nu a fost singura pagubă. Contactul cu groapa a fost atât de puternic încât janta mașinii a fost serios afectată. Din acel moment, deplasarea băcăuanului a devenit imposibilă pe recent inaugurata Autostradă a Moldovei.

O echipă mobilă a sosit la fața locului

Bărbatul și-a revenit și șoc și a sunat la o vulcanizare mobilă, care a sosit la fața locului pentru a-l scoate din încurcătură. Specialiștii i-au oferit ajutorul necesar și șoferul a putut să ajungă, într-un final, la destinație.

Un sofer si-a distrus masina pe autostrada Moldovei inaugurata de Iohannis
Un sofer si-a distrus masina pe autostrada Moldovei inaugurata de Iohannis

Evenimentul s-a petrecut la doar câteva ore după ce Klaus Iohannis și Ludovic Orban inaugurau bucata de drum în prezența autorităților și a presei. Centura ocolitoare a Bacăului va face parte din A7, autostrada care ar trebui să lege Capitala României de Moldova.

Klaus Iohannis: „Lumea mă acuză că prea îi laud pe liberali și guvernul liberal”

Un șofer și-a distrus mașina într-o groapă pe autostrada inaugurată astăzi de Iohannis. Același președinte, care spunea că lucrările de la centura Bacăului reprezintă încă o dovadă că lucrurile se mișcă în direcția corectă în România:

„ Lumea mă acuză că prea îi laud pe liberali și guvernul liberal. Nu, nu îi laud, pur și simplu arăt cum stau lucrurile și pentru oamenii de aici se va vedea foarte rapid că acest guvern, chiar în condiții de criză, chiar cu minoritate parlamentară, a realizat lucruri pe care le-a promis. Bunăoară, acest tronson de autostradă – prin grija ministrului Bode, a companiei, a oamenilor din minister, a deblocat fonduri europene semnificative, a negociat cu constructorul într-un mod constructiv și cred că merită subliniat – acest tronson a fost finalizat cu un an de zile înainte de termen”

Urmăriți Impact.ro și pe