S-a hotărât ce se va întâmpla cu voucherele de vacanță pentru români. Orban: ”Vrem să impulsionăm turismul”

Diana Radu 30.03.2020, 10:19
S-a hotărât ce se va întâmpla cu voucherele de vacanță pentru români. Orban: ”Vrem să impulsionăm turismul”

Guvernul României a emis joi o ordonanță de urgență care prevede faptul că valabilitatea voucherelor de vacanță acordate anul trecut s-ar putea prelungi cu 12 luni. Decizia vine în contextul în care voucherele emise expiră în mai, drept pentru care nu ar mai fi putut fi folosite din cauza stării de urgență care este instituită până în luna aprilie.

Ludovic Orban: „Prelungim valabilitatea voucherelor de vacanță”

Termenul de valabilitate al voucherelor emise în 2019 ar putea fi prelungit până în luna mai a anului 2021, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate de Executiv. Însă, ca măsura să se aplice, aceasta trebuie mai întâi să apară în Monitorul Oficial.

Premierul României, Ludovic Orban a specificat în cadrul ședinței de joi a Guvernului că prin această măsură de prelungire a valabilității voucherelor, speră că turismul va continua să funcționeze. Bineînles, după perioada de expirare a restricțiilor impuse în contextul pandemiei actuale.

ludovic orba, vouchere de vacanta, 2019, prelungire termen
Ludovic Orban: „Prelungim valabilitatea voucherelor de vacanță”

„Prelungim valabilitatea voucherelor de vacanță în speranța că vom reveni la normal și că sezonul estival va putea să permită repornirea turismului”, a declarat premierul în cadrul ședinței de joi.

În ceea ce privește extinderea valabilității cu 12 luni a voucherelor de vacanță, propusă de ministrul Econimiei, Orban a precizat că perioada de valabilitate va fi stabilită ulterior.

Pe site-ul Ministerului Economiei se arată că persoanele care au beneficiat de vouchere de vacanță anul trecut, emise în perioada martie 2019 – decembrie 2019, indiferent de suport (format fizic sau electronic), le pot folosi după încheierea situației epidemiologice actuale și a efectelor ei, până la data de 31 mai 2021.

Anul acesta voucherele de vacanță vor fi emise doar în format electonic, pentru a reduce riscul de contaminare al beneficiarilor. Valoarea voucherelor de vacanță de anul acesta va rămâne identică cu cea oferită în anul precedent. Astfel, un salariat va primi un voucher în valoare de 1.450 de lei.

Voucherele de vacanță se acordă și pentru angajații din sectorul public, dar și pentru cei din sectorul privat. Acestea au scopul de a acoperi unele cheltuili aferente doar vacanțelor desfășurate pe teritoriul țării.

Urmăriți Impact.ro și pe