În urmă cu câteva zile, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a îndemnat populația sub 40 de ani să meargă cât mai rapid la medicul de familie pentru a li se înmâna rețeta cu care își pot lua în mod gratuit pastilele cu iodură de potasiu din farmacii. Însă acest lucru a stârnit panică printre cetățeni și îngrijorare din partea medicilor de familie.
Iată că acum s-a aflat valabilitatea acestor pastile, și se presupune că de aceea s-a instituit această grabă în a trimite oamenii să-și procure comprimatele. Termenul de valabiliate al acestora este de 3 ani de la data fabricării, însă pastilele de iod pot fi păstrate în farmacii numai 6 luni, după care se întorc la DSP-uri, iar apoi trebuie să fie distribuite către populație sub o altă schemă, ce ar complica lucrurile.
La data de 21 iunie a fost emis un Ordin al Ministerului Sănătății din 21 iunie, act normativ care reglementa modalitatea de distribuire a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate către populaţie. Astfel că la art. 9 este specificat că perioada maximă de stocare a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate în farmaciile din lista prevăzută la art. 1 este de 6 luni de la data recepţiei.
„La finalul perioadei de 6 luni farmaciile din lista prevăzută la art. 1 predau, prin intermediul companiilor de distribuţie de medicamente, către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti cantităţile rămase în stoc, precum şi acordurile pacienţilor, respectiv ale aparţinătorilor, pentru cazurile în care eliberarea medicamentului s-a realizat către aceştia din urmă, privind administrarea tratamentului şi prescripţiile pe baza cărora au eliberat medicamentul iodură de potasiu 65 mg comprimate, pe bază de proces-verbal de predare-primire”, este prevăzut în Ordinul Ministerului Sănătății.
În prezent, sunt milioane de pastile în farmacii care urmează să fie ridicate de cetățenii care se încadrează în limita de vârstă impusă, însă cererea pentru acestea este extrem de redusă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În urmă cu câteva luni, Autoritatea Națională a Rezervelor de Stat a cumpărat 30 de milioane de pastile de iodură de potasiu 65 mg, iar această achiziția a costat statul român în jur de 30 de milioane de lei, adică aproximativ 6 milioane de euro. Alexandru Rafila a răspuns că nu știe care este procentul de pastile distribuite până în acest moment și că nu are cifrele exacte.
Însă Ordinul emis de Ministerul Sănătății în iunie 2022 ține să-l contrazică, deoarece numărul de persoane cărora li s-a eliberat iodură de potasiu este raportat lunar de farmacii la Direcțiile de Sănătate Publică, aflate în subordinea Ministerului Sănătății.
„În primele 7 zile lucrătoare ale fiecărei luni, farmaciile comunitare din lista prevăzută la art. 1 trimit către direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti în raza căreia se află o situaţie care va cuprinde numărul de persoane cărora le-au fost eliberate în baza prescripţiei medicale comprimate de iodură de potasiu 65 mg, precum şi numărul de comprimate eliberate, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5.
Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti au obligaţia de a centraliza şi monitoriza distribuţia şi consumul medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate din farmaciile din lista prevăzută la art. 1.”