S-a aflat ce pensie are, de fapt, Petre Roman. Suma e mai mică decât te aşteptai

Ioana Bucur 25.01.2021, 21:55
S-a aflat ce pensie are, de fapt, Petre Roman. Suma e mai mică decât te aşteptai

S-a aflat ce pensie are, de fapt, Petre Roman. Care este suma pe care o primește lunar, de la stat, unul dinte cei cunoscuți jucători de pe scena politică românească, fost prim-ministru al țării, profesor universitar și figură importantă a Revoluției din 1989.

Ce pensie are, de fapt, Petre Roman

La vârsta de 74 de ani, Petre Roman se poate declara un pensionar fericit. Fostul prim-ministru al țării își petrece cea mai mare parte din timp alături de soția sa, Silvia Chifiriuc, și fiul lor, Petrus, pe care, a mărturisit politicianul, își dorește să îl vadă „crescând și ajungând om”. Mai mult, într-un interviu acordat OK!Magazin, Petre Roman dezvăluia că nu se teme de bătrânețe, singura sa dorință fiind legată de fiul său:

„Nu-mi e teamă. Dimpotrivă. A deveni un om vârstnic înseamnă că trăieşti. Ăsta e un dar important: acela de-a te putea bucura în continuare de cele pe care le-a lăsat Dumnezeu. Eu am acum şi un motiv foarte puternic. Vreau să-mi văd copilul crescând şi ajungând om”, a spus Petre Roman.

A avut o carieră spectaculoasă și a ocupat funcții importante în stat, iar acum s-a aflat ce pensie are, de fapt, Petre Roman. Cu banii primiți, lunar, se numără printre pensionarii norocoși, însă suma este mai mică decât s-ar aștepta mulți. Potrivit bugetul.ro, fostul prim-ministru primește anual 38.500 de lei, ceea ce înseamnă că are o pensie de aproximativ 3.200 de lei pe lună.

Pensia pe care o primește, lunar, Petre Roman
Fostul premier se poate considera un pensionar norocos. Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Ar fi putut face parte din Consiliul General al Capitalei

Propus de fostul primar al Bucureștiului, Gabriela Firea, pe lista consilierilor generali PSD, Petre Roman a declarat că renunță la mandat, la scurt timp după anunțarea rezultatelor alegerilor locale 2020.

„Eu am renunțat la mandat. Am făcut cerere de renunțare, având în vedere că Gabriela Firea nu a câștigat și PSD e în opoziție. Practic, nimic din ce îmi propusesem… proiectele pe care le-am propus erau complet blocate. Având în vedere compatibilitatea destul de redusă cu grupul de acolo, am renunțat”, a declarat fostul prim-ministru pentru Europa Liberă.

Numele lui Petre Roman apare pe lista ONU

Numele lui Petre Roman a apărut într-un conflict internațional privind relațiile dintre unele regiuni din Sahara de Vest. Potrivit unor articole apărute în presa din Algeria, fostul premier ar urma să reprezinte Organizația Națiunilor Unite în conflictul dintre Maroc și Algeria. Acesta ar participa la normalizarea relațiilor din Sahara Occidentală, conform unor surse oficiale de la New York. Există șanse ca politicianul român  să devină trimisul special al ONU. Decizia îi aparține secretarului general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres. Mai multe despre acest subiect, AICI.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...