S-a aflat! Ce are de gând să facă Zanni imediat după ce este eliminat de la Survivor România

Daria Petrescu 22.04.2021, 12:49
S-a aflat! Ce are de gând să facă Zanni imediat după ce este eliminat de la Survivor România

Zanidache este unul dintre concurenții de la „Survivor România” 2021. Artistul face parte din echipa Faimoșilor.  Pe parcursul celor trei luni, de când se difuzează emisiunea, acesta a demonstrat că este unul dintre cei mai puternici adversari. Chiar dacă a stârnit controverse în Republica Dominicană, a fost desemnat de mai multe ori favoritul publicului din România. Însă, puțini sunt cei care știu ce planuri are acesta, după ce va ieși din competiție. Ce are de gând să facă Zanni imediat după ce este eliminat de la Survivor România

Zanni are planuri pari după ce va fi eliminate de la „Survivor România”

Zanni a mers în Republica Dominicană cu gânduri mari. A demonstrat că este extrem de puternic în timpul jocurilor cu Războinicii. De asemenea, a adus puncte echipei sale, câștigând imunitatea sau proviziile. Nu puține au fost cazurile când acesta a declarat la Kanal D, că își dorește să câștige marele premiu. Planul acestuia este să își cumpere o casă, având în vedere că nu a avut o viață prea ușoară până acum.

A fost abandonat de părinți și a crescut într-un centru de plasament

Zanni este unul dintre cei mai admirați artiști ai generației sale. A fost descoperit de Alex Velea, alături de care s-a lansat în muzică. Proiectul de lansare a fost „Golden Boy Society”. Are doar 23 de ani și multe vise. De origine grec, Zanni are o poveste de viață interesantă, dar tristă.

Părinții lui l-au abandonat într-un orfelinat și au plecat în Grecia, iar Zanni a crescut în niște condiții greu de imaginat.

Acesta a crescut într-un orfelinat, în condiții greu de descries, fără iubirea părinților. Prin muncă și multă ambiție, el a reușit să se facă remarcat pe piața muzicală, după ce a a fost descoperit de Alex Velea, care i-a îndrumat pașii spre o viață mai bună.

Imediat ce va părăsi show-ul de la Kanal D, Zanni vrea să dea lovitura în muzică, profitând astfel de notorietatea lui, ce a venit odată cu participarea la Survivor. Cu siguranță, faptul că participă la unul dintre cele mai dure show-uri tv, îl va ajuta în cariera lui, ce pare a fi una înfloritoare. Primul lucru pe care acesta îl va face, este să lanseze o melodie.

Despre participarea la „Survivor România”

Zanni crede cu tărie în forțe sale și spune că toată viață s-a pregătit pentru acest show extrem. Înainte de a pleca în Republica Dominicană, artistul a declarat că viața l-a pregătit pentru un astfel de show.

El a promis că va da totul pentru a ajunge un învingător. Au trecut aproape patru luni de când se află în competiție și de la o ediție la alta demonstrează că este mai puternic. De altfel, mulți consideră că acesta este cel mai potrivit pentru a ajunge în marea finală.

„Mi-am dorit experiență , presimțeam că o voi trăi, chiar dacă nu știam când se va întâmpla acest lucru.

Viața mea a fost , pentru că eu am parcurs niște încercări demne de . N-am mâncat mult la viața mea, am dormit pe unde am apucat, am avut în fiecare zi grijă să am și a doua zi ce mânca și unde să dorm. Sunt obișnuit să lupt pentru supraviețuire”,  a subliniat Zanni înainte de a părăsi România.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI