S-a aflat cauza morții lui Ioan Crișan. Ce spun rezultatele necropsiei

Ana Anitoiu 01.06.2021, 14:29
S-a aflat cauza morții lui Ioan Crișan. Ce spun rezultatele necropsiei

S-a aflat cauza morții lui Ioan Crișan, omul de afaceri din Arad care a decedat în mașina lui, sâmbătă dimineața, după ce autoturismul lui a explodat în parcarea unui supermarket. Iată ce spun rezultatele necropsiei, în contextul în care procurorii au schimbat încadrarea juridică a acestui caz din omor în omor calificat cu premeditare.

Care a fost cauza morții lui Ioan Crișan

În primul rând, necropsia a confirmat că în mașină ce a explodat se afla Ioan Crișan. Se pare că omul de afaceri din Arad n-a avut nicio șansă de supraviețuire. El a murit din cauza exploziei și a inhalării de gaz, potrivit Mediafax.

Cercetarea la locul tragediei a fost încheiată duminică. Parchetul General a transmis că cercetările se fac sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat cu premeditare. Până în prezent, au fost audiate mai multe persoane.

”În cauză au fost audiate mai multe persoane, în continuare fiind efectuate activităţi de urmărire penală în ritm continuu şi susţinut. În vederea unei bune înfăptuiri a actului de justiţie şi soluţionării cu celeritate a cauzei, au fost alocate importante resurse umane şi logistice de către Poliţia Română, care îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică”, au precizat procurorii.

S-a aflat cauza mortii lui Ioan Crisan. Ce spun rezultatele necropsiei
Masina incediata a lui Ioan Crisan

Cum a fost provocată explozia

Ioan Crișan, fostul socru al deputatului PNL Sergiu Bîlcea, a murit la vârsta de 66 de ani, probabil fără să prevadă pericolul, atunci când a intrat în mașina lui de lux, în parcarea unui supermarket din Arad. Omul de afaceri tocmai își cumpărase cafeaua de dimineață dintr-un loc din apropiere și intenționa să își vadă de drum, când autoturismul a explodat, după care a fost cuprins de flăcări.

Din primele concluzii ale anchetei, explozia a fost provocată de o bombă improvizată. Anchetatorii au stabilit că aceasta a fost pusă în mașină, cel mai probabil sub scaunul șoferului și a fost activată de la distanță, prin intermediul unei stații radio sau prin telefon.

Motivul pentru care ar fi fost asasinat Ioan Crișan

Deocamdată nu se știe cine l-ar fi asasinat pe Ioan Crișan. Însă, președintele Consiliului Județean Arad, Marinel Cionca, crede că ”i s-a tras” de la afacerile în domeniul transporturilor și nu de la crescătoria de pești.

”Știu că are câteva tiruri, dar nu era un jucător important, dar totuși cred că problema i se trage de la transport nu de la pește, hai să fim serioși, ce problemă poate să fie la pește? Că aici nu e legat de bani. Noi avem oameni bogați, gândiți-vă! Noi avem fabrica de vagoane, adică oameni foarte, foarte bogați și nu i se întâmplă niciunuia așa ceva. La noi aici e o zonă de frontieră în care poți să transporți orice: de la imigranți, la droguri, la țigări. Chiar acum au fost niște confiscări de țigări. Deci poate să fie în zona asta ceva, dar chiar să ajungi să omori un om pentru așa ceva, mi se pare prea mult”, a mai spus Marinel Cionca.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...