Succesul istoric al americanilor, după lansarea Space X spre Stația Spațială Internațională i-a făcut pe ruși să reacționeze ironic. Ei au promis că vor efectua teste cu racehte noi și vor relua programul de explorare a Lunii, potrivit AFP și Reuters, citate de Agerpres.
Rusia a reacționat duminică față de evenimentul care l-a entuziasmat foarte tare pe președintele american, Donald Trump. Agenţia spaţială rusă Roskosmos a declarat că racheta Space X, lansată la Canaveral, nu este singura care poate lansa oameni în spațiu.
„Nu am înţeles isteria declanşată de lansarea reuşită a capsulei Crew Dragon”, a reacţionat pe Twitter purtătorul de cuvânt al Roscosmos, Vladimir Ustimenko.
Preşedintele american, care a asistat la decolarea rachetei construite de Space X, companie privată, condusă de omul de afaceri Elon Musk, a etalat un entuziasm debordant după primul zbor cu echipaj uman lansat după cel al NASA în 2011.
În urma evenimentului el a declarat că americanii vor pune piciorul pe Marte și că în curând, americanii se vor dota cu cele mai performante arme ”imaginate vreodată”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Încă din 2011 NASA depinde de Roskosmos pentru a trimite astornauți pe Stația Spațială Internațională.
Vladimir Ustimenko a declarat că: „Ceea ce ar fi trebuit să se întâmple de mult timp s-a întâmplat”, făcând referire la o lansare eșuată a Space X în anul 2014, în urma căreia șeful agenţiei spaţiale ruse, Dmitri Rogozin, sugerase SUA să-şi cumpere o trambulină.
Sâmbătă, Elon Musk i-a răspus, în cadrul unei conferințe de presă, că ”trambulina funcționează”.

Reușita americanilor a încheiat o perioadă de 9 ani de monopol rusesc asupra zborurilor cu echipaj uman pe Stația Spațială internațională. Rușii dau asigurări, însă, că nu vor duce lipsă de activitate.
„Nu avem intenţia de a rămâne inactivi. În acest an, vom testa două noi rachete, iar anul viitor, vom relua programul nostru de explorare a Lunii”, a reacţionat pe Twitter purtătorul de cuvânt al Roskosmos, Vladimir Ustimenko.
Potrivit specialiștilor, agenţia spaţială rusă Roskosmos percepe o taxă de 80 de milioane de dolari pentru un cosmonaut trimis pe Stația Spațială Internațională. Bugetul agenției ajunge la aproximativ 2 miliarde de dolari.