Rovinieta, mai scumpă cu aproape 40 la sută. Cât vor avea de plătit șoferii din 2026, în funcție de gradul de poluare

Mihnea Tălău 03.03.2023, 00:02
Rovinieta, mai scumpă cu aproape 40 la sută. Cât vor avea de plătit șoferii din 2026, în funcție de gradul de poluare

Ministerul Transporturilor analizează un nou plan tarifar pentru creșterea prețului la roviniete. Modificarea actualului mod de calcul este un angajament asumat în PNRR, scumpirea probabilă în prima etapă, peste trei ani, fiind de aproximativ 40 la sută.

Tariful de rovinietă va crește cu 40% din 2026

O altă majorare a taxei de drum ar urma să se petreacă în 2035. Aceasta va fi de 66%, fiind valabilă pentru mașinile Euro 6. Cine poluează mai mult va plăti suplimentar, scrie Digi24.ro.

În cazul autovehiculelor cu masa mai mică de 3,5 tone, rovinieta actuală va fi înlocuită cu o rovinietă în funcție de norma de poluare.

Autoturismele ar urma să plătească așa cum așa cum este și în prezent, o rovinietă valabilă pe o perioadă determinată de timp – o săptămână, o lună, un an, dar va fi diferențiată în funcție de norma de poluare a mașinii. Mașinile care au normă de poluare Euro 6 vor avea cele mai mici tarife, deși și pentru ele va crește tariful de rovinietă din 2026.

greseli cand cumperi rovinieta

Din 2035 prețul va fi mai mare cu aproape 66%

Propunerea venită din partea Ministerului Transportului este, de exemplu, ca rovinieta valabilă un an pentru mașinile Euro 6 să crească de la 28 de euro, cât este acum, la aproape 39 de euro, o creștere de aproape 40%. Ea ar urma să se scumpească gradual, începând cu 2026 și până în 2035, astfel încât în 2035 să ajungă undeva la 46,5 euro, adică o creștere față de nivelul actual de aproape 66%.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

De asemenea, mașinile care au norme de poluare ceva mai mici vor avea creșteri suplimentare pentru rovinietă – între 30% și 10%.

În cazul vehiculelor de marfă, rovinieta se va plăti după alte reguli. Șoferii de TIR, de exemplu, vor achita în funcție de cât circulă pe rețeaua de drumuri și autostrăzi a României, dar și în funcție de norma de poluare. Va fi taxată circulația atât pe drumurile naționale, cât și pe autostrăzi, însă se propune ca tariful pentru circulația pe drumurile naționale să fie cu aproximativ 50% mai mic decât cel pentru autostrăzi.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...