Rona Hartner, în căutarea sufletului românesc

Alexandru Catalan / 23.10.2020, 19:13
Rona Hartner, în căutarea sufletului românesc

Cunoscuta actriță și cântăreață româncă Rona Hartner a realizat recent pentru canalul de televiziune franco-german ARTE un film documentar cu totul special, intitulat „În căutarea sufletului românesc”.

Rona Hartner, în căutarea sufletului românesc

Rona Hartner, 47 de ani, ar fi trebuit să filmeze initial în România în luna martie, dar toată nebunia legată de pandemia de COVID-19 a făcut-o să amâne proiectul. A încercat apoi în iunie, pentru a imprima pe peliculă tradițiile populare legate de Sânziene și Rusalii. Nici atunci nu a fost posibil. Ca atare, soluția salvatoare s-a numit luna septembrie.

Rona Hartner e foarte bucuroasă că și-a împlinit un proiect de suflet, în care s-a implicat în ultimii doi ani.

„Mă bucur din inimă că i-am convins pe cei de la ARTE să filmeze în România. Le-am explicat că în țara mea, unde trăiesc multe etnii, și lipoveni, și ruteni, și machidoni, și greci sau turci, sau tătari, e un fel de Europă mai mică. Că toți sunt români, dar rămân în egală măsură și membri ai nației lor. La fel ca și europenii, din toate colțurile continentului. Și că sufletul românului e un pic altfel. Multe lucruri speciale s-au adunat în colțul ăsta de lume”, a declarat Rona Hartner pentru impact.ro.

Rona a călătorit alături de soțul ei, circa 4.500 de kilometric în circa 20 de zile. Cum scenariul filmului a fost scris chiar de ea, Rona Hartner a fost ghid sau chiar reporter prin locurile vizitate. Maramureșul, Tara Oașului, Munții Apuseni, Banatul, Porțile de Fier, Bucovina, dar și Capitala, toate sunt prezente în filmul ei.

Pelicula, care se anunță potrivit Ronei, o surpriză de zile mari ar putea fi vizionată pe canalul ARTE în cursul anului viitor.

Tags:
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI