Românii taxează votul negativ al Austriei. Decizia luată de directorul unei companii celebre îi afectează pe austrieci. „Cerem să fim considerați parteneri adevărați în UE”

Anca Manolica 08.12.2022, 23:43
Românii taxează votul negativ al Austriei. Decizia luată de directorul unei companii celebre îi afectează pe austrieci. „Cerem să fim considerați parteneri adevărați în UE”

Votul negativ pe care Austria l-a dat împotriva României pentru aderarea țării noastre la Spațiul Schengen a iscat multe controverse printre afaceriștii români, și nu numai. Aceștia sunt determinați să taxeze refuzul austriecilor prin renunțarea în a mai încheia parteneriate cu firmele din țara lor. Acesta este și cazul unei companii celebre de la noi, care a decis să nu mai prelungească contractele cu ei.

Românii reacționează după votul negativ al Austriei

După 11 ani de așteptare, România tot nu este considerată a fi o țară pregătită pentru a intra în Spațiul Schengen. Asta este de părere Austria, care joi, 8 decembrie, a votat, la Consiliul JAI de la Bruxelles, împotriva aderării Bulgariei și României la acest spațiu.

Reuniţi la Bruxelles, miniştrii de interne şi de justiţie ai Uniunii Europene au încercat să îl facă pe oficialul austriac să își schimbe părerea, și anume că cele două țări merită să intre în zona de liberă circulaţie din 2023. Poziția Austriei a rămas însă neschimbată, invocând fenomenul migrației ilegale.

Iar reacțiile la refuzul austriecilor nu au întârziat să apară. Votul negativ dar împotriva României pentru intrarea țării noastre în spațiul Schengen îi determină pe afaceriștii români să renunțe să mai încheie parteneriate cu firmele din Austria. O astfel de decizie a anunțat că va lua și Voicu Vușcan, directorul uneia dintre cele mai mari companii producătoare de mezeluri din ţară.

Întrerupe toate contractele cu firmele austriece

Voicu Vușcan, administratorul și directorul firmei de mezeluri Elit SRL, este unul dintre cei mai mari producători de la noi din țară. Într-un interviu acordat pentru Libertatea, acesta a spus că „e pentru prima oară când reacționez astfel și nu o fac din răzbunare. Noi nu ne răzbunăm, ci cerem să fim considerați parteneri adevărați în UE”.

„Dacă nu fiecare român, dar măcar 10% dintre noi va face un mic boicot, să știți că atunci când pierzi 10% din cifra de afaceri nu mai știi pe unde să scoți cămașa. N-am făcut niciodată politică și nu e nimic politic, dar acesta e un moment în care să spunem ce suntem”.

„Nu sunt deloc împotriva multinaționalelor. Vorbesc în calitate de român, de profesionist, de administrator al unei afaceri. Compania pe care o conduc este și ea o multinațională, e deținută de americani, avem aici peste 2.000 de angajați. Dar nici să fim servili nu e în regulă și să acceptăm mofturile guvernului austriac. Că moft e ce fac ei acum”.

„Am văzut că a spus cancelarul Austriei că firmele austriece s-au plâns că sunt lezate în România. Cine le-a lezat din guvern, vreodată? Sunt firme serioase, sunt convins de asta, dar acuza asta la adresa noastră nu e în regulă.”, a spus acesta.

Voicu Vușcan, directorul firmei de mezeluri Elit SRL
Voicu Vușcan, directorul firmei de mezeluri Elit SRL

De asemenea, printr-un mesaj postat în mediul online, afaceristul a anunțat că de la 1 ianuarie nu va mai prelungi niciun contract, cu nicio firmă cu acționariat austriac.

„Daca se intampla ceea ce toata lumea prefigureaza, dupa ziua de astazi, nu imi va fi dor de Viena, de ski in Austria, de OMV, Petrom, Omniasig, Raiffaisen, BCR, Pfanner, Atomic, Fischer, Frey Wille, Julius Meinl, Humanic, Red Bull, Swarovski.

Am fost buni 30 de ani sa platim dobanzi bancilor austriece, sa le dam pe nimic petrol, gaze si paduri, sa cheltuim la Parndorf si ski in Austria. De la 1 Ianuarie, nu voi mai prelungi niciun contract, cu nicio firma cu actionariat austriac. Poate aceasta palma, pe care o luam azi, va reusi sa ne trezeasca, si sa nu mai fim acel popor de tampiti, despre care vorbea Petre Tutea.

In Schengen sau inafara lui, pentru majoritatea dintre noi nu conteaza prea mult, nu ne schimba viata in niciun fel, dar daca ne simtim mandri ca suntem romani, este momentul sa intoarcem foaia, si sa lovim fiecare dintre noi, cu armele pe care le avem.”, a scris directorul din Alba, pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Avertismentul Bulgariei după refuzul aderării la Schengen. Președintele Rumen Radev: „Nu acceptăm impunerea permanentă de condiții suplimentare”

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...